Poezie Toamnă, tu când vii la noi

Toamnă, tu când vii la noi

Pomii începi să ni-i despoi,

Prin lunci, florile desfoi

Și-n nori mohorâți, greoi

Tot văzduhul îl înmoi...

Berzele spre sud le-alungi,

Nopțile le faci mai lungi,

În schimb roade ne aduci

Și belșug prin pomi și nuci,

Pe ogoare-n câmp, prin vie...

Și până în zarea cenușie;

Dor, speranțe, bucurie,

Freamăt, zumzet, veselie

Și splendoare argintie...

Într-un nimb de nostalgie,

Așezi toate în armonie...

Ești o minune adevărată

De Tatăl Ceresc lăsată,

Să ne faci viața minunată.

Tu, Îl slăvești neîncetat

Pe Domnul ce ni te-a dat!

Dar, cum nici eu n-am uitat

Că Domnul merită lăudat,

Cu tine-acuma mă unesc

Și pe Domnul-L preamăresc,

Îi cânt, Îl laud și-I mulțumesc

Pentru tine, dar ceresc,

Pentru haru-acesta mare

Și orice binecuvântare!



Zaragoza 15/10/2012

de Ioan Hapca (Ionică)