Poezie Mintuitorul (1)Vizualizări: 50
Scrisa: miercuri, 31 octombrie 2012 la 08:55:51 BBCode: [url=/poezie/id/3371-mintuitorul-1]Mintuitorul (1)[/url]
O piatră vie, scumpă ni s-a dat,
Un Sfînt Mîntuitor, venit din slavă,
Ce de zidari fuse-se lepădat,
Iar de sărmani primit cu mare grabă.
Emanuel venit-a pe pămînt,
Rege al Regilor, din marea-i strălucire
Mesia, Mielul şi Păstorul sfînt,
Cel ce a fost şi este Mîntuire.
El, Cel ce a creat cu-a Sa putere,
Întreaga lume, întregul univers.
N-a venit să trăiască în avere,
Prin chin ca să ne mîntuiască a mers.
El n-a făcut păcat, nici fărădelege,
Şi-n gura Lui nu era vicleşug
A Tatălui, El împlinit-a lege
Şi îndurat-a suferinţe din belşug.
El a purtat păcatul nostru mare,
În trupul Său, pe lemn, pe crucea grea,
Batjocorit, El îndurat-a cu răbdare
Plătind cu sînge fapta lumii rea.
Dispreţuit şi părăsit de oameni,
Om al durerii, un lăstar slăbit,
Smerit şi pedepsit pînă la culme
Crezut-am că-i de Dumnezeu lovit.
Noi rătăceam ca nişte oi pierdute
Făr-adăpost şi fără de păstor,
În timp ce El primit-a bice crunte
Vărsînd un sînge sfînt, izbăvitor.
N-a deschis gura, cînd fusese-n chinuri
Ca Mielul care este junghiat,
Şi nu s-a-npotrivit sfintelor plaiuri,
Ca oaia mută, dusă la tăiat.
A fost luat şi judecat prin apăsare,
În rîndul fărdelegii aşezat.
Prin asta Dumnezeu găsi cu cale
Să-l facă al Luminii Împărat.
Iar prin lumina Sa împărătească
Să-nvioreze pe cei osteniţi,
Prin Jertfa Sa iubirea-n jur să crească
La cei sărmani, trudiţi, la cei lipsiţi.
O, tu popor, tu seminţie aleasă!
Care de Isus fost-ai cîştigat,
Fă ca dreptatea Lui să-ţi stea la masă
Şi vei vedea pe Domnul minunat.
Şi nu uita că nu cu argint sau aur
Ai fost răscumpărat din viaţa ta,
O viaţă veşnică îţi dăruieşte Tatăl
Din bunătatea şi din mila Sa.
Nu a fost notată încă!
Nu a primit aprecieri încă!
Nu a fost comentată încă!
meniu primReligia curată și neîntinată înaintea lui Dumnezeu, Tatăl nostru, este să cercetăm pe orfani și pe văduve în necazurile lor, și să ne păzim neîntinați de lume. ( Iacov 1:27 )