Poezie Mintuitorul (1)

O piatră vie, scumpă ni s-a dat,

Un Sfînt Mîntuitor, venit din slavă,

Ce de zidari fuse-se lepădat,

Iar de sărmani primit cu mare grabă.



Emanuel venit-a pe pămînt,

Rege al Regilor, din marea-i strălucire

Mesia, Mielul şi Păstorul sfînt,

Cel ce a fost şi este Mîntuire.



El, Cel ce a creat cu-a Sa putere,

Întreaga lume, întregul univers.

N-a venit să trăiască în avere,

Prin chin ca să ne mîntuiască a mers.



El n-a făcut păcat, nici fărădelege,

Şi-n gura Lui nu era vicleşug

A Tatălui, El împlinit-a lege

Şi îndurat-a suferinţe din belşug.



El a purtat păcatul nostru mare,

În trupul Său, pe lemn, pe crucea grea,

Batjocorit, El îndurat-a cu răbdare

Plătind cu sînge fapta lumii rea.



Dispreţuit şi părăsit de oameni,

Om al durerii, un lăstar slăbit,

Smerit şi pedepsit pînă la culme

Crezut-am că-i de Dumnezeu lovit.



Noi rătăceam ca nişte oi pierdute

Făr-adăpost şi fără de păstor,

În timp ce El primit-a bice crunte

Vărsînd un sînge sfînt, izbăvitor.



N-a deschis gura, cînd fusese-n chinuri

Ca Mielul care este junghiat,

Şi nu s-a-npotrivit sfintelor plaiuri,

Ca oaia mută, dusă la tăiat.



A fost luat şi judecat prin apăsare,

În rîndul fărdelegii aşezat.

Prin asta Dumnezeu găsi cu cale

Să-l facă al Luminii Împărat.



Iar prin lumina Sa împărătească

Să-nvioreze pe cei osteniţi,

Prin Jertfa Sa iubirea-n jur să crească

La cei sărmani, trudiţi, la cei lipsiţi.



O, tu popor, tu seminţie aleasă!

Care de Isus fost-ai cîştigat,

Fă ca dreptatea Lui să-ţi stea la masă

Şi vei vedea pe Domnul minunat.



Şi nu uita că nu cu argint sau aur

Ai fost răscumpărat din viaţa ta,

O viaţă veşnică îţi dăruieşte Tatăl

Din bunătatea şi din mila Sa.