Poezie Destul

Destul



Destul, spunea Ilie în pustiu plecat,

Ajunge! Doamne! Destul am mai lucrat

Din marea luptă, fugea acum retras,

Credea că el doar singur, viu a mai rămas.



Şi tu câte o dată când eşti descurajat,

Te rogi cu lacrimi: Stăpâne îndurat,

Destul! Mai bine sufletul mi-ai lua,

Căci în marea bătălie, eu nu mai pot lupta.



Şi gânduri rele vin aduse de vrăjmaş

Nu mai lupta, căci vezi, tu singur ai rămas

Credinţa-i tot mai mică şi sufletul e nul

Şi spui că şi Ilie: O Doamne e destul!



Dar Domnul nu te lasă, te întăreşte iar,

Îţi dă din hrana Lui, să mergi din nou cu har

Cu avânt şi râvnă iarăşi vei pornii,

În luptă nu eşti singur ci ai alături mii.



Destul, să nu mai spunem în viaţa niciodat',

Căci ne va spune Domnul când lupta s-a încheiat

Până atunci tu rabdă, păzeşte-ţi sufletul

La vremea hotărâtă va spune El: Destul!