Poezie Reflecții (1)Vizualizări: 156
Scrisa: miercuri, 31 octombrie 2012 la 08:55:53 BBCode: [url=/poezie/id/3388-reflec-ii-1]Reflecții (1)[/url]
REFLECȚII
Din start știut-am că-ncredință
Văpăi de foc vor da atac
Și că-n grozavă suferință
Răbdarea va produce leac.
Ne-am angrenat într-o lucrare
Și nu privim, nicicînd, ‘napoi
Știm că obstacole-n cărare
Sunt depășite de eroi.
Ne zboară gându-n Plaiul unde
Nu pot să intre frământări
Știm că acolo vor pătrunde
Acei cuprinși de sfinte stări.
Chiar taine de-ntâlnim în cale
Nu ne oprim; mereu urcăm
Și știm că în terestra Vale
Doar cu Isus ne descurcăm.
Reflecții azi, reflecții mâine
Dar toate ne vor da elan
Să ne hrănim din acea Pâine
Ce dă tărie spre Canaan.
gc/19 Martie, 2012
Nu a fost notată încă!
Nu a primit aprecieri încă!
Nu a fost comentată încă!
meniu primBinecuvântat să fie Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Isus Hristos, care, după îndurarea Sa cea mare, ne-a născut din nou prin învierea lui Isus Hristos din morți, la o nădejde vie. ( 1 Petru 1:3 )