Poezie E cea mai mare bogăţie

Scrisa de: -Ion_Marcel
Vizualizări: 56
Scrisa:
BBCode: [url=/poezie/id/34-e-cea-mai-mare-bog-ie]E cea mai mare bogăţie[/url]

E cea mai mare bogăţie



E-o mare binecuvântare

Să ai părinţi dintre leviţi;

De mic şi pân-ajungi om mare

Faci parte din cei ocrotiţi



De mâna Domnului, cea tare,

Pentru că Dumnezeu a zis

Că moştenirea cea mai mare

Aici, dar şi în paradis,



O vor primi aceia care

Slujesc ca preoţi necurmat,

Se îngrijesc de adunare,

De locul binecuvântat.



E cea mai mare bogăţie

Să te încrezi în Dumnezeu

Şi să-I slujeşti în curăţie

Cu viaţa şi talantul tău.



Nu-ţi vor lăsa maşini şi case

Părinţii tăi, când vor pleca,

Însă trăirile frumoase

Cu Domnul, nu le vei uita.



Nu vei uita nici rugăciunea

Unui părinte credincios,

Învăţătura şi minunea

Vieţii trăite cu Hristos.



Rămâne pentru toată viaţa

Înscris în conştiinţa ta

Faptul de-a-ncepe dimineaţa

Cu psalmi, cântări spre slava Sa,



A Domnului care te poartă

Pe braţul Său, întreaga zi.

Lui i-aduci mulţumirea toată

Pentru ce-a fost şi ce va fi.



De cum stăteaţi în jurul mesei

Cu toţii, când eraţi copii,

“Amin “ zicând la ruga tatei

Şi peste ani ţi-oi aminti.



Învăţătura cea frumoasă

A mamei, n-o s-o poţi uita

Iar vocea-i blândă şi duioasă

În gând , mereu ţi-o răsuna.



Pacea şi dragostea curată

Cu care-ai fost înconjurat

Nu vei uita-o niciodată,

Este ca aurul curat.



Mereu rămâne o valoare

Chiar de va sta ascuns mulţi ani

Aşa-i şi-o binecuvântare

N-o capeţi , chiar de-ai da mulţi bani.



Dar de ţi-au dat-o-naintaşii,

Ea te-nsoţeşte necurmat

Şi îţi călăuzeşte paşii

Să vieţuieşti un trai curat.



Dacă rămâi în ascultare

Şi în credinţa ce-ai primit,

Avea-vei binecuvântare,

Vei fi-mplinit şi fericit.



Aşa a fost demult, odată,

Moise, de Domnu-ascultator

Şi-n ţara binecuvântată

Conduse un întreg popor.



El a păstrat învăţătura

Ce i-a fost dată de părinţi

Şi-a fost, aşa spune Scriptura,

Cel mai blând om dintre cei sfinţi.















SMS
Nu a fost notată încă!
Nu ai acces, deoarece nu ești autentificat!
Informații avantaje cont membru autentificat
Nu a primit aprecieri încă!
Apreciază - dezapreciază
Nu a fost comentată încă!
Nu ai acces, deoarece nu ești autentificat!
Informații avantaje cont membru autentificat
Distribuie pe: facebook | twitter | google | linkedin | myspace | email
Poezii >> Poezii, categoria Diverse >> Poezie E cea mai mare bogăţie | Salvatorul.ro
meniu prim
Din aceeași gură iese și binecuvântarea și blestemul! Nu trebuie să fie așa, frații mei! ( Iacov 3:10 )