Poezie Nu ştiu ce îmi rezervă mâine

“Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică.” (Ioan 3:16)



Nu ştiu ce îmi rezervă mâine,

De-o fi să plec sau mai rămân,

Nu ştiu cât mai rămân pe glie,

De-o să mai stau, sau mai amân,

Plecarea mea în veşnicie.



Dar ce spun eu, ce amânare,

Ca să decid, cine sunt eu?

Sfârsitul meu doar Domnul ştie

Şi timpu-l ştie Dumnezeu,

Când voi pleca pentru vecie.



De-aceea stau în meditare,

Privesc în jos, privesc în sus,

Mă uit în urmă şi-nainte,

Tot ce-mi oferi, accept supus,

Căci Tu-mi eşti Domn şi-mi eşti Părinte.



Mă cercetez în duh şi-n fire

Şi caut să văd dacă-s greşit,

Mă lupt să fiu o torţă vie,

La Tine-alerg de-s ispitit,

Căci Tu-mi eşti far şi eşti făclie.



Of, Doamne Sfinte, câte doruri

Şi câte vise-n mine plâng,

Măcar o clipă Te arată,

Cuvântul Tău în suflet strâng,

Eşti o Fiinţă minunată!



Isus Cristos este limanul,

M-am ancorat în El deplin,

De bate vântul, de-i furtună,

De viaţa-i trudă şi e chin,

Domnul îmi este “Vestea Bună”.



Nu ştiu ce îmi rezervă mâine,

De-o fi să plec sau mai rămân,

Încerc s-aduc o alinare,

Să luminez pe cel păgân,

Să nu se-ndrepte spre pierzare.



Iar pentru cei ce-au gustat Harul

Şi se găsesc în suferinţi,

Înalţ spre ceruri zi şi noapte,

A mele rugăciuni fierbinţi,

În vorbe plânse şi în şoapte.



Priveşte Doamne omenirea,

Ascultă glasul ei pierdut,

Mai dă o şansă celui care,

Se tânguie când e căzut

Şi umilit, cere iertare.



Nimeni nu ştie mersul vremii,

Doar Cel ce toate le-a creat,

Mai e puţin şi Domnul vine,

Eşti credincios, dar eşti salvat?

Te-ntreb prietene pe tine.



Nu ştii ce îţi rezervă mâine,

De-o fi să pleci sau să rămâi,

Nu ştii cât mai rămâi pe glie,

Te rog primeşte-L mai întâi,

Pe Cel ce este Apa Vie!



Nimeni nu ştie mersul vremii,

Dar pot să-ţi spun încredinţat,

Că orice-n viaţă s-ar ivi,

Isus e barca de salvare

Şi drumul tău spre veşnicii!



15/03/12, Barcelona