Poezie Azi și-a pus bruma sărutulVizualizări: 77
Scrisa: miercuri, 31 octombrie 2012 la 08:50:29 BBCode: [url=/poezie/id/346-azi-i-a-pus-bruma-s-rutul]Azi și-a pus bruma sărutul[/url]
Azi și-a pus bruma sărutul
Peste pântecul livezii,
Soarele-i sub așternutul
Unor nori ce-aduc amiezii
Câțiva stropi, cu împrumutul.
Ciripesc și zburdă-n voie
Vrăbiuțele în câmpie,
Vântul saltă a zor-nevoie
Mantia toamnei ruginie.
Frunzele de prin grădină,
De necaz că-s lepădate,
În vânt șoaptele-și îngână
Galbene de supărate...
Colo-n luncă, crizantema,
Râde mândră de-alte flori
Și împletește diadema
Toamnei, cu-ale ei culori.
Iar mai sus, pe o colină
Îmbrăcată în pădure,
Iedera luptă să-și țină
Din unghere reci, obscure
Frunzele-i verzi în lumină.
O sărmană rândunică
Iată-și ia în grabă zborul
De pe mantia ruginită,
Împreună cu cocorul
Spre-o mantie mai însorită.
Toamna rece, înveșmântată
Într-a ei mantie arămâie
A venit îmbelșugată
Să ne-aducă o bucurie
Ce nu trebuie uitată,
Mai ales că, cine știe
Dacă și toamna cealaltă,
Pentru el, o să mai vie!
Zaragoza 16/10/2012
de Ioan Hapca (Ionică)
Nu a fost notată încă!
Nu a primit aprecieri încă!
Nu a fost comentată încă!
meniu primCea mai frumoasă şi mai mişcătoare privelişte din lume este iubirea compătimitoare, care nu râvneşte nimic pentru sine, ci vrea numai să servească pe alţii.