Poezie Răstignirea...

Mergea încet Isus pe drumul către moarte

Ducând cu greu povara de ură şi păcate...

Purta pe umeri crucea întregii omeniri,

El, Mielul fără vină, El, Crinul între spini.



Pe fruntea Lui, coroana apasă şi-L răneşte,

Priveşte la mulţimea ce urlă şi-L loveşte...

Îl doare nepăsarea şi-ncrâncenarea lor,

Trădarea, umilinţa, Îl mistuie şi-L dor!



Cât ar dori acum să fie-n cerul Său,

Înconjurat de slavă El, Fiu de Dumnezeu!

Dar a venit aici să fie răstignit

Să-arate omenirii ce mult El ne-a iubit!



Crucificat pe lemn...." Mi-a sete" le striga!,

Ei, au întors privirea şi nu I-au dat să bea...

Şi L-au lăsat acolo să moară chinuit...

Pe El, Stăpânul lumii, de toţi batjocorit!



Când s-a rugat spre ceruri, cu suflet istovit:

"O, Iartă-i, iartă-i Tată căci mult Eu i-am iubit!"

Pământul din adâncuri a prins a se mişca,

Şi soarele, lumina cu groază-şi ascundea!



Atunci, cuprins de teamă poporul a strigat:

"Cu-adevărat era al lumii Împărat!

Dar noi L-am judecat şi nu L-am cunoscut!

Ah! Câtă suferinţă să-ndure a putut!"





Şi-acum sunt mulţi aceeia ce-L răstignesc mereu

Prin nepăsarea lor şi prin păcatul greu...

Dar este încă timp să-şi lase inima

Să fie locu-n care Cristos va învia!



Acolo la Golgota a fost crucificat

Dar în a treia zi din morţi a înviat!

Cântaţi cu bucurie...A înviat Isus!

El ne-a salvat din moarte...şi viaţa ne-a adus! Amin!



Vulcan-13-03-2012

Mary