Poezie Calvarul (1)

De-atâtea ori Ţi-am pus pe faţă

Lacrimi fierbinţi, de întristare,

Prin nestatornica-mi viaţă

Vânzându-Te cu-o sărutare.



De-atâtea ori prin pofte rele

Te-am biciuit fără de milă,

Când m-am lăsat târât de ele

Cu-o atitudine ostilă.



De-atâtea ori bătut-am cuie

În palmele-Ţi atât de fine,

Când pe-a credinţei cărăruie

M-am lepădat Isus, deTine.



De-atâtea ori pe fruntea-Ţi blândă

Ţi-am pus mănunchiuri mari de spini

Rostind cuvinte de osândă,

Unindu-mă cu cei străini.



De-atâtea ori Ţi-am dat Calvarul

Să-L sui plecat sub crucea tare,

Şi Te-am forţat să bei amarul,

Trăind ‘n-adâncă nepăsare.



Prin vorbe, fapte, gând, simţire

Ades lovit-am coasta-Ţi moale

Şi nu Ţi-am arătat iubire

Călcând smerit pe-urmele Tale.



De-atâtea ori în suferinţă,

În patimi grele şi-n durere

Adus-am veşnica-Ţi fiinţă –

Întâia pârgă-n Înviere.



O, iartă-mi tot păcatul, Tată,

Aşa cum ai iertat tâlharul

Şi-ajută-mă ca niciodată

Să nu-Ţi mai readuc Calvarul.



12 martie 2012