Poezie Rugăciunea din Gheenă

Vezi: Bogatul ce-a trăit

Fericit și-n veselie,

Toată viața pe pământ,

De Domnul nevrând să știe,



În Gheenă i-a fost pus

Sufletul când a murit...

De-acolo, privea în sus...

Vedea pe Lazăr fericit,



Pus în Sânul lui Avraam

Fericit pe veșnicie,

Pe când el, în chin amar

Pentru veci o să rămâie.



Acum, vedea el Dreptatea

Și mâna lui Dumnezeu,

Pricepea ce-nseamnă moartea

Și striga din chinu-i greu:



Avraame, Părinte iubit!

Îți cer puțină îndurare

Căci grozav sânt chinuit

În văpaia aceasta mare!



Nu știa la cine-i mila,

Și Puterea și-ndurarea?

O, știa, din totdeauna

Dar, nu și-a dorit salvarea!



N-ar fi vrut nici când în viață

Să se lepede de sine

Și sub Slava cea măreață

Să se plece cu smerenie...



N-ar fi vrut nici când s-asculte

De cuvintele Scripturii…

N-avea de gând să-și dezbrace

Haina trufiei și-a urii...



Bogatul n-a cunoscut

Nevoia de rugăciune,

Nici de Dumnezeu n-a vrut

Să audă și să știe!



Astfel vremea i-a trecut

Toată în deșertăciune...

Când sufletul i-a gemut

De-atâtea lucruri nebune



Nu s-a rugat Domnului

Smerit, să îl mântuiască!

Dar de-acum, rugile lui

Nu mai pot să-i folosească!



Astăzi, cât mai vezi lumina

Și-ai putere, și gândești

Nu-ți lăsa-nșelată inima

De comorile lumești!



Ești un abur care trece

Și lași totul pe pământ,

Cei iubiți te pot petrece

Numai până la mormânt;



Iar de-acolo, singurel,

Mântuit sau osândit

Mergi sărmane suflețel

După cum ți-ai pregătit.



Rugăciunea din Gheenă

N-are har de-afi-ascultată!

De a Iadului tavernă

nu mai trece niciodată!



Zaragoza /2011

de Ioan Hapca (Ionică)