Poezie Acel, ce viata preamareste

Acel, ce viata preamareste





Acel, ce viata preamareste

E Acel, ce viata Lui si-a dat

El, este bun si ne iubeste

El, e Cel mort si inviat



Este Hristos, care prin moarte

Pacatul nostru, L-a spalat

El, este Singurul, ce poate

Trecutul, sa-l faca, uitat



Pacatele noastre murdare

Ca lana alba, le preface

Prin El, am primit indurare

El, e smerit, doar bine face



E modestia-ntruchipata

E bunatatea intalnita

In viata oricui, se arata

Cand are inima, ranita



O dulce mangaiere, aduce

Cand deznadejdea, te cuprinde

Daca il lasi, El te conduce

Speranta in suflet iti aprinde



Speranta vie, a Nemuririi

Prin moartea Lui ne-a daruit

El ne-a dat sansa, Mantuirii

Eternitatea, ne-a dorit



De Tatal Sau, s-a despartit

Cupa amara, sa o bea

A fost batut si a suferit

N-a renuntat, desi putea



Putea in Slava sa ramana

Sa nu treaca prin cea trecut

Putea o vorba, doar sa spuna

Si moartea, El n-ar fi vazut



Putea tumultul de iubire

Spre alte locuri sa-si indrepta

Putea raman-n fericire

Sa nu guste nicicand din moarte



Dar ne-a iubit cu gelozie

N-a vrut de noi, sa se desparta

Cu El, sa fim in Vesnicie

Ce are, tot, cu noi sa-mparta.



amin