Poezie Iertarea (1)

( “Dacă nu iertaţi oamenilor greşelile lor, nici Tatăl vostru nu vă va ierta greşelile voastre.” Matei 6:15)



Fiţi sfinţi!-acest imperativ divin

Îmi biciuieşte inima pustie

Când cugetul nu mi-e curat, senin,

Şi remuşcările şuvoaie vin

Pe matca neagră de vinovăţie.



Greşelile-mi ca zale zăngănesc

În lanţul vinei, ce mă-ncătuşează,

Şi-aceste legături mă răscolesc

Dar văd o cale: Tatăl meu ceresc

E Cel ce iartă şi eliberează!



Sunt fiu şi îndrăznesc, dar mă-nfior

Când bat la poarta îndurării sfinte

Şi văd, ah!-văd acolo un zăvor;

Vreau să-l deschid, nu pot, cer ajutor

Strigând: ce este-acest zăvor, Părinte?



Şi din Cuvânt răspunsul a venit:

Este zăvorul tău de neiertare;

Priveşte-n jur la cei ce ţi-au greşit

Şi care-aşteaptă cu un duh mâhnit

Să faci, zâmbind, un pas spre împăcare.



Mă las de-acest mesaj adânc pătruns

Şi înţeleg că nu-i de-ajuns ca-n poartă

Să baţi, cerând, şi să aştepţi răspuns,

Căci drumul spre-ndurare e ascuns

Acelor care, neiubind, nu iartă.



Eu vreau să iert!- m-aud din nou strigând,

Să scap de legătura neiertării,

Să văd zăvorul la pământ căzând

Şi-apoi, cu pacea-n inimă şi-n gând,

Să pot deschide poarta îndurării.



Abia atunci, ca iertător iertat

Care-a primit şi-a oferit iubire,

Mulţumitor c-am fost eliberat,

Eu voi trăi în pace îmbrăcat,

Sorbind şi respirând neprihănire.



Amin

Vulcan, 13 oct 2012