Poezie Năravul rău

Năravul rău





Fost-au undeva într-un sat,

O femeie şi-un bărbat

Trei băieţi aveau şi-o fiica

Rost şi stare bunicică

Însă –aveau un rău nărav

Iuţi la fire toţi grozavi

Din nimic se aprindeau

Se certau se porecleau

Când îi dojenea vreo rudă

Nici nu vrea ca sa audă

Obiceiul învechit

Nu-i uşor de lecuit…..

Peţitori străini odată

Le veniră pentru fată

Omul merse la băieţi

Şi le spuse ia vedeţi :

Sorei voastre i-a picat

Azi norocul aşteptat

Bine seama să luaţi

Nu cumva sa va certaţi

Nu cumva sa porecliţi

Caci norocul de la voi

Fuge-apoi si vai de voi

Bine zis-au ei

Azi cuminţi vom fii toţi trei

El cu oaspeţii la masa

State-apoi de vorba-n casa

Iar femeia zor avea

Lângă vatra ea gătea

Pentru oaspeţi de mâncare

Deodată a strigat :

Lemne-aici copii un braţ

Şi surcele sa-mi căraţi

Dar copiii toţi stăteau

Gura la străini căscau

Cel mai mare in sfârşit

Către cel mic a grăit

N-auzi tu mai Burdeele

Lemne şi surcele

Asta făr-a se mişca

Înghionti pe soru-sa

Du-te şi tu făi sfrâşit-o

Că pe tine te mărita

Fata foc de supărare

Îmbrânci pe cel mai mare

Du-te şi tu mai Gură-lată

Ca tu n-ai fost niciodată

Omul cearta vrând sa-ncheie

Strigă către-a lui femeie?

Ce faci acolo Cap lai ?

Cum nu iei un băţ sa dai?

Iar femeia s-a uitat

Încruntă la bărbat

Ia mai taci măi Rupte-n coate

Ca de la tine se trag toate..

Peţitorii când auziră

O clipa nu mai statură,

Talpa-şita şi-o luară

Hai ieşind pe uşa afară

Omul şi soţia au rămas

Înlemniţi şi far de glas

Peţitorii cat au trăit

Pe la ei n-au mai venit..