Poezie Naufragiat

Naufragiat



Era o mare liniștită când cu corabia-am pornit.

Niciun nor de-amenințare; Cer luminos, senin.

Eram noi doi Isuse, eram în dragostea-dintâi.

Ne-nțelegeam așa de bine, sădit-ai

ascultarea-n mine;

În clepsidra vieții zilele alunecau tăcute ca

nisipul.

Erai bucuria dimineții mele, în ochi - clipitul;

Catargul corabiei vieții, legat cu a Ta iubire,

Iar pânzele ridicate, țesute din ”faceri de bine”.



Navigam pe-ntinsa mare cu bunătate și iertare;

În toate-mi erai salvare; Ancora: dragostea-Ți

mare!

Cântam în larg, acompaniat de susurul din

val...

De adierea vântului și razele ce coborau agal -

Deznădejdea m-a plecat cu-n murmur întristat.

Mi s-a părut că sunt uitat și încercarea m-a

speriat

Și în vâltoarea lumii de dureri, m-a aruncat;

De rugaciune și de Dumnezeu m-a-ndepărtat.



M-am deșteptat în larg - corabia cu rupt catarg,

Cu pânzele iubirii zdrențuite, distruse vele...

Un trist navigator, naufragiat în larg

Fără putere, fără nimeni, tristețile să-mi spele.

De vei auzi Isuse pe cineva chemând mereu,

Brăzdat de suferință, cripsat între ocean și stele

Privește cu îndurare, acel deznadajduit sunt eu.

Să-mi dai speranța salvării și mustră valurile.



Glasul rugător străbate implorând marea,

Dincolo de valu-nvolburat la orizont,

În depărtări un flaut cântă jalea,

Rătăcirea mea înnăbușită în neant...

Trăiam momentul cel final fără speranță,

Doream ca ochii sa fie acum mai treji,

Că Cineva de sus îmi va da siguranță;

Mă tem să nu sfârșesc în ale lumii mreje.



Norii cerul împânzesc și valul învolburat,

Lovita-mi corabia de stânca de-ncercat.

Căzut-am în ghenunchi și atât Te-am implorat

Să te înduri de mine un biet naufragiat

Chiar de nu mă privești, un gând dacă trimeți,

Furtuna se va potoli, norii negrii vor amuți

Și soare vei lăsa, viața să mi-o îndrepți,

Să fim iar împreună pe marea vieții.



Biet naufragiat, când crezi că totul ai pierdut,

Și toți cei dragi de tine au uitat, te-au părăsit,

Și-atâtea lacrimi în valuri triste ți-au căzut,

Durerile și încercările te-au istovit,

Intră în cămăruța ta, ascunde-te în tine,

Acolo doar tu și sufletu-ți mâhnit

Unde nu-i nimeni îngenunchiat în rugăciune,

Iertarea vei primi și-n lacrimi pacea ai găsit.



Așteptarea nu-ți va fi-n zadar, vei pluti tăcut,

Corabia vieții-ți va fi ca la-nceput,

Iar flautul în depărtare iarăși se va auzi

Cântând mărețul imn al marii izbăviri.

Fii vegheator acum așa ca la-nceput.

Isus, Te-a îndrumat pe calea ce duce Sus

Căci cel viclean te vrea pierdut, nemântuit,

Aruncă-ți ancora vieții pe stânca marelui Isus,

Așa corabia-ți va naviga pe-oceanul liniștit.



11/11/ 2011 ALGHERO