Poezie Viaţa în Credinţă

Îndestulaţi unii cu pâine

Se cred mai trainici pe pământ

Nimic mai mult nu le rămâne

Decât să o pornească-n cânt.



Acum e bine veselie

Cu pântecul plinuţ şi gras

Se simt cum înspre veşnicie

Merg gâfâind şi-oftând la pas.



Tot buchisind ceva-n Scriptură

Să pară altor învăţat

Cu rugăciuni spuse de gură

Oribil fruct din drumul lat...



Nu-i vorbă – trupu-a lui şi-o cere

De-a fi hrănit şi îmbrăcat,

Dar veritabila putere

Nu-n fire ni s-a-nsămânţat.



Ci-n duh ne inundă Cuvântul

Ca rădăcini să prindă-n el

Din suflet împingând pământul

Să dea întâiul firicel.



Să crească-apoi lăstari de Viaţă

În suflet sincer de-a-nflori

Nesufocate de-o paiaţă

Ce vrea pe scene-a ţupăi.



Viţe vor creşte minunate

Roade şi flori ce-or da mereu

În traiul tău de simplu frate

Îndepărtat de orice rău.



Iar Dumnezeu le va culege

Turnând cu ploile senin

Că n-ai să poţi a înţelege

Blagosloviri cum vin şi vin.



Minunea va urma minune

Şi-ţi vei simţi aripi cum cresc

Când prefăcut în rugăciune

Vei vieţui în plai ceresc.



Dar totuşi trupul ce va face

Cât sufletul s-a-naripa,

Cum să se poarte, să se-mbrace

Şi ce va bea şi va mânca?



De sufletul ţi-i în Lumină

Cu ramuri-aripe cerii

S-a-nfiripa şi-a ta ţărână

Spre răsărituri azurii.



Nu-o mască cu surâsuri false

Şi gudurândă înspre şef,

Dar cu năravuri ticăloase

Din poftele de diotref,



Ci-a lumina întreaga fire

Un om modest şi omenos,

La duh şi suflet oglindire

De unde-a cuvânta Cristos.