Poezie Ce e omul pe pământ!

Într-o seară liniştită,

În vasta Lui Împărăţie,

Isac, iese-afar', se uită

Şi îşi doreşte ca să fie,

Afară, într-un loc pe câmp,

În taină ca să cugete;

Singur, să stea meditând:

Ce este omul pe pământ...?

Decât, un pai suflat de vânt!



Se naşte, creşte şi moare;

Astea-s toate fazele.

Că e ,,mic", că este ,,mare",

La fel sunt etapele.

Suferinţa, la fel doare,

Rănile-s la fel deschise,

Şi din nou tu vrei schimbare,

Dar ţii uşile închise.

Şi te-ntrebi mereu în gând:

Ce e omul pe pământ...?

Decât un pai, suflat de vânt!



Da! te gândeşti şi ai tot sta

La câte cele, să visezi...

Ţi se perindă-n faţa ta

Impresii, amintiri, şi crezi,

Că-i mult mai bin' s-analizezi;

Dar, eu aş zice altceva;

Că ar fi bine să-ţi creezi

Un timp anume pentru-a sta,

Să meditezi, să meditezi...

La ce e omul pe pământ!...

Decât un pai, suflat de vânt!



Şi cum Isac, aşa stătea

Şi cugeta la infinit,

Meditând la ce era

Şi la trecut şi la sfârşit

E bine chiar şi pentru noi

Să facem aşa, din când în când;

Să ne gândim la ei, la voi,...

În cuget să stăm meditând;

Ce este omul pe pământ...?

Decât un pai, suflat de vânt!

A.N

31-14.10.2012 Firenze