Poezie Fraţilor mei

Cât ne-om opri în drumurile Vieţii

Vom înţelege-un lucru important:

Trecând pe lângă marginile pieţii

N-am risipit valoarea de talant.



Fiindcă am păşit pe-această Cale,

Dar nu am stat milogi şi am cerşit

Şi din decoloratele mantale

La tot pestriţul lumii am privit.



Nimeni nu s-a dorit închis în casă

Ca mucegaiu-n inimi să ne dea,

Zi de era ori noapte-ntunecoasă

Noi am păşit cărarea ce chema



Spre-un mai azur, spre-o mai nemărginire

Lumina din lumină întâlnind

Nu cu cuvinte goale de iubire

Ci-n starea ei trăind şi respirând.



Nu ne-ncurcară roluri de pe scene

Unde te-nveţi ca să zâmbeşti frumos,

Iar singur în purtările obscene

Credinţa strangulezi pentru folos.



De-aceste vânzoliri cât mai departe,

Ce cărturarii diotrefi încânt,

Nu am rostit cu buzele doar:”Frate!”

Ci fraţi am vieţuit pe-acest pământ.



De-aceia când ne-oprim câte odată

Să ne-odihnim la margine de drum,

Ne bucurăm – n-am îngropat talantul

În odioasa fală de duium.