Poezie Deznădejde

Deznădejde



Deznădejde, dușman de moarte...

Când pătrunzi în suflet

Tulburi al meu umblet.

Pe buze îmi pui murmur...

Ștergi din piept doruri.

Rămân fără speranță,

Mă-nvălui în nesiguranță.

Tot ce-a fost clădit pe culmi,

Deznădejde, tu-mi dărâmi!



Momente frumoase ascunzi...

Nimic nu mai e bun;

Gândurile-mi sunt ”hai-hui”

Din mii, două nu aduni.

Iar clipele de rugăciuni,

Toate le-tuneci, le-alungi.

Deznădejde, mă derutezi...

Mă-apleci, mă-npovărezi,

Pe cale mă dezorientezi.

Îmi ștergi zâmbetul,

Îmi întristezi sufletul.



Credința mi-o ofilești,

De frumos, mă-ndepărtezi.

Sădești în mine regrete.

Murmur dai - și gânduri negre.

Mă-ndepărtezi de Lumină;

Mă afunzi în neputință.

Nu mai cred nici în mine,

Nici în puterile divine.

Rămân goală-n crezul meu,

Pierd nădejdea în Dumnezeu.



Deznădejde, tu mă-nlănțui

Și mă legi cu mii de lanțuri;

Îmi alungi soarele din viață,

Mi-aduci norii negri-n poartă

Ca să uit noua speranță.

Cuvintele de-ntărire,

Tu le faci amărăciune.

Doamne, alungă deznădejdea,

Aprinde iarăși încrederea!



Deznădejde-ntunecoasă,

Mi-ai alungat vara din viață.

Lipsesc rugile -arzătoare

Ce dărâmă treptele amare

Care îmi stau sub picioare,

Purtând pașii spre pierzare.

Doamne, mustră deznădejdea!

Du-o în adânca groapă

De neguri întunecoasă,

Niciodata să nu mai iasă.



Eu sunt slab dar Tu ești tare;

Nu mă lăsa în pierzare.

Vino Doamne, -n ajutor,

Nu mă lăsa ca să mor.

Întunericul fă-l soare,

Ajutor fii și salvare;

Sufletul înviorează.

Speranța să mi-o mărești,

Să urc iarăși înspre "creşti",

Unde Doamne, mă aștepți.



Ajută-mă neîncetat

Să urc treptele spre-nalt.

Sufletul vesel să-mi fie,

Plin de dor, de veșnicie.

Prin cânt, murmurul s-alung,

Mântuirea s-o port în gând.

Speranța-n Tine mereu,

Credința în pasul meu.

Să Te-nduri Doamne mereu,

De umil, urmașul Tău.



27/10/2010 ALGHERO