Poezie Munţi, Dealuri şi Văi

Scrisa de: -Ion_Marcel
Vizualizări: 132
Scrisa:
BBCode: [url=/poezie/id/3653-mun-i-dealuri-i-v-i]Munţi, Dealuri şi Văi[/url]

Munţi, Dealuri şi Văi



Motto: Isaia 40. 1 - 5



Doamne, în lucrarea sfântă pentru marea pregătire

De-a Te-ntâmpina cu slavă, când va fi a Ta venire,

A pornit un glas strigând:,, Pregătiţi calea-n pustie!

Neteziţi, în locuri aride, drumul pentru Dumnezeu,

Mângâiaţi cu vorbe bune, mângâiaţi poporul Meu,

Spuneţi-i, c-a luat sfârşit, din păcat, crunta-i robie,

Că nelegiuirea-i spălată, şi-a scăpat de-a Sa mânie!"



,,Orice vale cât de largă, prin cuprinsu-i s-ar întinde

Ea va trebui-nălţată, cum Cuvântul Sfânt pretinde,

Orice munte, şi orice deal, vor trebui-n jos plecate,

Ca să netezească calea, pietre, gropi, să nu mai fie!

Drumul liber să se-arate, prin har sfânt spre veşnicie,

Coastele să se transforme, în câmpii cât mai bogate

Şi strâmtorile-n vâlcele, cât mai splendid ondulate."



Glasul sfânt care-a strigat: Pregătiţi calea-n pustie!

Botezătorul Ioan, la Iordan, lumii-a declarat să ştie

Că Hristos fiul tâmplarului, e Mielul lui Dumnezeu,

Singurul care ridică-ndreptăţit, păcatul întregii lumi

Şi prin har transformă omul, suindu-l pe alte culmi,

Printr-o nouă orientare, stabilindu-i, - un alt traseu

Pe care l-a declarat, botezând, c-a ajuns la apogeu.



Mai târziu, când între-ai săi urmaşi şi acei ai lui Isus

S-a-ntâmplat o controversă, şi lui Ioan ei i-au spus

Că mulţi dintre-ai lor colegi, merg la nou-Nvăţător

Ioan, le-a declarat adevărul, potrivit cu-al său crez

Că, ,, El trebuie să crească, iar eu să mă micşorez!

Lucrarea eu mi-am sfârşit, şi-am început să cobor,"

El fiind chiar primul munte, ce s-a plecat răbdător.



A fost primul ce-a dat startul, în măreaţa netezire

Câştigând războiul minţii, -n lucrarea de mântuire,

Urmat fiind de Nicodim, marcantul fruntaş Iudeu,

Munte mare şi vestit, ce s-a plecat într-o noapte

Când el cu Învăţătorul, a vorbit mai mult în şoapte

Arătând că-L recunoaşte, că-i trimis de Dumnezeu

Şi că-n faţa-Nţelepciunii, şi-a învins propriul său eu.



Câte văi şi câte dealuri, s-au tot plecat după-aceea!

...Când Isus se întorcea, cu ucenicii Săi din Iudeea,

Drumul lung, prin Samaria, le era calea, de umblat

Şi-au ajuns lâng-o cetate ce-avea numele de Sihar

Lângă-ogorul, care Iacov, lui Iosif, il dase în dar

Şi aproape de-o fântână, obosit, liniştit S-a aşezat,

Din cetate să ia apă, o femeie, de El s-a apropiat.



Cerând apă de băut, femeia, a stat şi lung L-a privit

Cum se poate, ca un Iudeu, cerând apă a îndrăznit?

Dar în schimbul de cuvinte, văzând că toate le ştie,

Dealul coama şi-a plecat, ca să crească o-Mpărăţie,

Valea, a început să se ridice, şi drum nou a netezit,

Coastele le-a transformat, în câmpii, spre veşnicie

Cu suflete-nfloritoare, pline, de cântări de bucurie.



Într-o zi de dimineaţă, când Isus se-afla la Templu

Cărturari şi Farisei, I-au adus un caz, tipic exemplu

Pe-o femeie desfrânată, prinsă chiar în preacurvie

Pentru care ,,Moise-n Lege, scrie şi ne porunceşte

Să fie-omorâtă cu pietre, că de geaba mai trăieşte,

Tu dar ce zici?" Domnul însă, a început ca să scrie,



Cu-al Său deget pe pământ, şi în jos, fiind aplecat

Tot scria cuvinte în şiruri, până când le-a terminat

Despre ce păcate aveau, fiind corect puse-n vileag

Şi-n sus când s-a ridicat, le-a poruncit să-i încurce

,,Cel ce-i fără de păcat, piatra, s-o ia şi să o arunce

Cel dintâi spre vinovată," ce stătea pe-al vieţii prag

Însă pârâşii plecând, s-afla, doar cu Salvatorul drag.



,,Unde-ţi sunt pârâşii tăi?" Domnul Isus, a-ntrebat,

,,Nimeni nu te-a osândit? Nimeni, că toţi au plecat!

Nici Eu nu te osândesc. Dar, să nu mai păcătuieşti!"

Şi strâmtorile-n vâlcele, s-au transformat cu iubire

Ca şi munţii, dealuri, văi, pregătind scumpa venire,

Când Isus, Mântuitorul, cu-ai Săi îngeri mii, cereşti

Va veni, spre-a-Şi lua la ceruri, pe copii pământeşti.



Flavius Laurian Duverna

04 martie 2012

SMS
Nu a fost notată încă!
Nu ai acces, deoarece nu ești autentificat!
Informații avantaje cont membru autentificat
Nu a primit aprecieri încă!
Apreciază - dezapreciază
Nu a fost comentată încă!
Nu ai acces, deoarece nu ești autentificat!
Informații avantaje cont membru autentificat
Distribuie pe: facebook | twitter | google | linkedin | myspace | email
Poezii >> Poezii, categoria Diverse >> Poezie Munţi, Dealuri şi Văi | Salvatorul.ro
meniu prim
Dar eu către Tine îmi înalț rugăciunea, Doamne, la vremea potrivită. În bunătatea Ta cea mare, răspunde-mi, Dumnezeule, și dă-mi ajutorul Tău! ( Psalmii 69:13 )