Poezie Quo vadis?

Având geografia ca zestre,

Pui şaua trufiei pe timp

Şi-o clipă te crezi în Olimp,

Dar roibul tău rupe căpestre.



Trântit printre cioburi de vise,

Te-aduni înciudat de pe hărţi

Şi vezi că ţi-s anii doar părţi

Din timpul cu sarcini precise.



Te doare această strivire

Şi timpul ai vrea să-l supui,

Trecând peste...limita lui,

Scandând „nemuri, nemurire”.



Şi gândul acesta te-mbie

Să cauţi, să cauţi un drum

Dar totul e pâclă şi fum

Iar tu mai visezi veşnicie.



Busola se zbate bezmetic,

Cu polii în trist dezacord,

Şi nu mai e sud şi nici nord

Că-i vraişte şi câmpul magnetic.



Pe drumuri trasate cu umbre

Cu spaimele-n cârcă alergi,

Dar eu te întreb: Unde mergi

Purtându-ţi poverile sumbre?



Destul cu busole bolnave

Şi hărţi cu hotare de fum;

Ignoră şi farul din drum

Ce duce-n abisuri epave.



Quo vadis? Te-opreşti la răscruce

Şi iar eşti confuz şi te pierzi,

Dar poţi veşnicia s-o vezi

Prin uşa în formă de cruce.



Amin

Vulcan, 03 martie 2012