Poezie Nu poate lumea

NU POATE LUMEA...



Nu poate lumea să-şi imprime

În traiul nostru chipul ei

Şi nici nu poate să suprime

Nădejdi trimise spre ’nălţime

Şi nici cucernice idei...



Ar vrea să rupă-n noi relaţii

Care ne leagă cu cei sfinţi

Să ne implice-n situaţii

Care produc doar complicaţii

Şi în final scrâşniri de dinţi…



Ar vrea s-atingem falimentul

Și-n el să fim încorsetați,

Să ne distrugem noi prezentul

Să poată să ne ia torentul

Și în neant să fim plasați.



Dar e la lucru-n noi puterea

Care provine din Cuvânt

Cunoaștem, clar, cum Învierea

Produce-n noi inițierea

S-aducem rod prin Duhul Sfânt.



Cereasca Rază ne pătrunde

Și ne îndrumă spre Canaan

Doar în Hristos ne vom ascunde

Când vin netrebnicile unde

Să stingă spiritul uman.



Nu poate lumea să-și impună

În viața noastră-al ei dicton

Trăim cu dor s-avem cunună

Nu în oraș sau în comună

Ci, Sus, în veșnicul Sion.



gc/1 Martie, 2012