Poezie S-a-ntors acasă fiul cel pierdut

Ce preţios e-un suflet ce tânjeşte

Să afle mântuirea din păcat...!

E scris că ceru-ntreg sărbătoreşte

când păcătosul cere-a fi iertat.



Tu, cel ce plângi de starea ta umilă

şi mântuirea-n lacrimi o implori,

Mântuitorul e bogat în milă,

oricât ai fi greşit, tu n-ai să mori.



Nu-i greu la Domnul să primeşti iertare,

oricât în viaţa ta ai fi greşit.

O clipă de credinţă-aşa-i de mare,

că şterge greşul tot, desăvârşit.



Dar e mai greu când inima ta zace

în multele păcate şi greşeli,

e greu atuncea când păcatu-ţi place,

să fii iertat, oricât de mult s-o ceri.



O, lacrima cea sincer picurată

e-n ochii lui Isus aşa de preţ,

că-n dar îi dă vecia minunată

şi o cunună strălucind măreţ.



Căci jertfa mântuirii e-n vigoare,

chiar două mii de ani, dac-au trecut.

Acum în ceruri este sărbătoare:

s-a-ntors acasă fiul cel pierdut...