Poezie Zboară timpul, zboară

Scrisa de: -Ion_Marcel
Vizualizări: 47
Scrisa:
BBCode: [url=/poezie/id/3692-zboar-timpul-zboar]Zboară timpul, zboară[/url]

Zboară timpul, zboară-ncet zburăm şi noi,

Zile trec în fugă, şiruind convoi,

Primăveri emană-n jur parfumul lor

Şi apoi reci toamne, scutură covor,

De frunziş pe-aleea ce umblam cândva,

Deja este iarnă în viaţa mea.



Ninge peste mine, ninge fulguit,

Pletele în vânturi deja mi-au albit,

În răceala nopţii, stau la geam tăcut,

Fost-am un luceafăr, azi sunt un căzut,

Dar îmbrăţişarea, caldă de zenit,

Îmi şopteşte dulce:”Eşti un mântuit!"



„Te-ai întors din drumu-ţi, te-ai întors spăşit,

Ai crezut în jertfa Celui răstignit,

Dumnezeu şi Omul întrupat, smerit,

A preluat păcatul, cu drag S-a jertfit,

Acel ce acceptă harul, prin credinţă,

În Isus Mesia, are biruinţă!”



De văd viitorul, de-l văd estompat,

Mă încred în Domnul care m-a salvat,

Nu-i nimic sub soare, ca El mai de preţ,

Am o viziune şi un ţel măreţ,

Anotimpuri calde, anotimpuri reci,

Veşnicia frate, unde ţi-o petreci?



Nici parfumul florii, nici un anotimp,

Nu-mi va smulge premiul şi al slavei nimb,

Chiar de este iarnă, vifor sau furtună,

Ştiu că-n Evanghelie am o veste bună,

Anii de credinţă trăiţi pe pământ,

Sunt o chezăşie pentru cerul sfânt!



Vino Doamne, vino-ndură-Te de mine,

Scoate-mă din valea plină de suspine,

Du-mă pe cărarea ce suie spre cer,

Să călcăm pe moarte şi pe efemer,

Recunosc că viaţa ce-o trăiesc acum,

Este doar o clipă, mâine, va fi scrum!



În sfinţenie Doamne, în sfinţenie vreau,

Să trăiesc Părinte, Ţie mă predau,

Tot ce-a fost în mine vreau să curăţeşti,

„Să-mplineşti cuvântul ca să propăşeşti!”

Parc-aud şi-acuma, Dumnezeu Preasfânt,

Facă-se-a Ta voie-n cer şi pe pământ!



02/03/12, Deva

SMS
Nu a fost notată încă!
Nu ai acces, deoarece nu ești autentificat!
Informații avantaje cont membru autentificat
Nu a primit aprecieri încă!
Apreciază - dezapreciază
Nu a fost comentată încă!
Nu ai acces, deoarece nu ești autentificat!
Informații avantaje cont membru autentificat
Distribuie pe: facebook | twitter | google | linkedin | myspace | email
Poezii >> Poezii, categoria Diverse >> Poezie Zboară timpul, zboară | Salvatorul.ro
meniu prim
Dacă vreunuia dintre voi îi lipsește înțelepciunea, s-o ceară de la Dumnezeu, care dă tuturor cu mână largă și fără mustrare, și ea îi va fi dată. ( Iacov 1:5 )