Poezie Chemare în zadar

Aripile vâslesc pe vânt

Și dincolo de zare

Se duc străine de pământ -

Avânturi călătoare.



Cu văzul de lumină prins,

Iar sufletu-n privire

Din toamna pală-n necuprins

Trec ca o mulțumire.



Picturi în urmă le rămân

Cu versuri colorate

De unde-un nădușit suspin

S-ar vrea în libertate.



Ci numai toamnele l-aud

Călcându-l cu uitare

Și geamătu-n peisajul ud

Fără speranță moare.



De asta, necătând la zbor

Spre raiuri de verdeață,

Ecoului din urma lor

Aripi i-ntorc povață.



Ca el să îndrăznească-n sus

Cu-ardoare și fierbinte,

Delimitatul lui străpuns

Să-l treacă fără minte.



Cu inima-nceput și țel

Din datini de ștampile

Rupând inel după inel

Ce l-ar ținea-n argile



S-aspire încă mai înalt,

Să zboare mai departe

Prins de a cerului asalt

Și evadat de moarte...



Însă la dânsele s-a-ntors

Un zvon fără putere

Și-aripile, înspre frumos

Zburând, strigă-n durere.