Poezie Dor de primăvară (1)

Ca-ntr-un miracol declanşat de soare

Porneşte seva-n trunchiul cenuşiu

Şi pleoapa-n mugurul atins tresare

Să râdă verdele în auriu.



Pământul a scăpat de chinga gheţii

Care, topită, îi oferă must

În care iar vedem triumful vieţii

Prin firul firav devenit robust.



Dintr-un îngheţ ce aducea a moarte,

Totul a devenit deodată viu:

Zumzet şi zbor, orăcăituri sparte,

Verde şi cald, azur şi străveziu.



Privim renaşterea ca o-mplinire,

Primind-o cu nesaţ, dar cald şi calm,

Şi-această verde, vie afluire

Ne umple inimile ca un psalm.



De unde acest dor de primăvară?

Dorinţa noastră după viu şi cald

Nu stă doar în decorul de afară,

Pastelul de azur şi de smarald.



Este dorinţa de-a lăsa povara,

Crezând că toate cele vechi s-au dus,

Trăind renaşterea, ca primăvara,

Cu Soarele dreptăţii, cu Isus.



Ieşim din iarnă ca dintr-o cavernă,

Cu sufletul pătruns încă de ger,

Dar primăvara poate fi eternă

Dacă deschidem inima spre cer.



Amin

Vulcan, 29 febr. 2012