Poezie Dorul sfânt, de veşnicie

Dorul sfânt de veşnicie



Dorul sfânt, de veşnicie

M-a cuprins, iubit Isus!

Când spre zările de sus

Gându-nalţ, cu bucurie

Sufletu-mi, e-n veselie,

Şi trăiesc gândul nespus

Că prin har pot fi supus.



Dorul sfânt, de veşnicie

Îmi străbate toată fiinţa

Si-mi întăreşte credinţa,

Dându-mi forţă şi tărie

Că voi gusta-n părtăşie,

Dacă-mi voi spori silinţa

Cu cei sfinţi, făgăduinţa.



Dorul sfânt, de veşnicie

În inima-mi, mi-a încolţit,

Mă îndreaptă spre zenit

Prin credinţa tot mai vie,

Către scumpa Împărăţie

Cu-oraşul mândru, aurit,

Ierusalimul, cel nou zidit.



Dorul sfânt, de veşnicie

Mă duce prin constelaţii

Printre sori din alte spaţii,

Şi-n nespusa-mi bucurie -

A lumilor, ce-n armonie

Se mişcă-n sfinte vibraţii

Voi avea, aceleaşi relaţii.



Flavius Laurian Duverna

28 februarie 2012