Poezie Floarea de cactus

Floarea de cactus



Un cactus trist şi abătut

De-atîta-amărăciune,

Stătea-n ghiveci pe gînduri dus,

Iar bulbul lui pe pozne pus,

Îl înţepa şi-n jos, şi-n sus,

Rîzînd din rădăcină.



“De ce-s atîta de ţepos? ”

Se întreba-n neştire,

“De ce-s aşa de noduros,

Nesuferit şi urîcios,

Parfumul meu – deloc frumos

Pe nimeni nu îmbie?”



“Greşeală eşti, nu eşti senin”

Se auzi deodată,

“Eşti o etapă spre sublim,

Dar ţepii tăi te mai reţin,

În cerc de flori nu te primim,

Respins eşti dintrodată.”



Şi-n tihna geamului curat

Se aşternu tăcerea,

Şi orhideea ce-a visat,

Că-i fiica unui împărat,

Tăcu cu sufletu-mpăcat

Sorbind din cupă-şi mierea.



Iar ţepii lui deloc smeriţi

S-au revoltat cu toţii:

“Ceee? Cine-a spus suntem urîţi

Noi suntem cei mai fericiţi

De farmec nu suntem lipsiţi

În crudul drum al sorţii.”



Cînd noaptea lină se-aşternu

Peste pervazul palid,

Din lacrimi line se ţesu,

Un bulb de floare care fu

Un crin ce mult nu mai putu,

Ascuns fi-n solul moale.



În toi de dimineaţă-n zori

L-a soarelui chemare,

Ca o orhestră de viori,

Ca un noian de cîntători,

Petale dalbe-a noii flori

Se desfăcură-n zare.



Nu dispera chiar dacă eşti

Umil la-nfăţişare,

Nicicînd să nu te amăgeşti

Şi deznădejdea s-o primeşti,

La uşă stînd ca să ghiceşti:

“La pragul meu cine-o fi oare?”



Eşti fiu de mare Împărat,

E Creator, e Tată,

De El tu dac-ai ascultat,

Ghiveciul tău L-a aplecat,

Din “ţepii” tăi a modelat

O floare preacurată.



Tu, care judeci după ţepi

Ai grijă astăzi frate,

Tu calea Domnului pricepi?

Război cu El tu nu începi?

Şi obiceiurile vechi

De cer nu te-or desparte?



Renunţă azi la calea rea,

Plăceri amăgitoare,

Întoarce-te la Golgota,

Curată inimă să-ţi dea -

Pe bolta cerului o stea,

Pîn – la a Lui chemare.