Poezie la nunta toamna (1)

La nuntă toamna



E zi de toamnă timpurie ,

Cu foşnet lin în ramuri de finic,

Cu ruginirea frunzelor de vie,

Cu ploaia care plînge pic cu pic.



Cu patru anotimpuri anul vine

Şi fiecare-i bun în felul lui,

În fiecare tindem spre mai bine,

Să nu ne-mbătrînească axa timpului.



Dar totuşi fără primăvară nu se poate

Şi după toamne lungi şi ierni cu ger,

Veni-va-n zbor un înger care poate

Să risipească norii de pe cer.



Din lunga cursa –a anilor demult

Luaţi-vă cu sine primăvara,

Şi chiar de-afară-I toamnă cu tumult –

Vă dăruiască Domnu-n suflet numai vară.



Cu El şi după ierni geroase şi pustii,

Apare-un ghiocel – o floare a speranţei.

E primavară-n munţi şi în cîmpii,

Nu-i loc pentru suspine în cadenţe.



Sunteţi doi ghiocei în mijloc de troian

Afară-i toamnă, iarnă, nu contează,

O primăvară-n suflet-ntregul an

Vă dăruiască Domnul – El veghează.



Şi chiar de nu topiţi un fulg de lînga voi,

Nu-I asta groaznic, fără de scăpare.

E important să nu pătrundă tomna în şuvoi,

Să ruginească frunze şi petale.



Şin cer cînd vom păşi pe bolţi de diamante

Vom revedea pe-Acela ce a dat,

Şi primăveri, şi toamne-n al Său plan,

Cînd omenirea-a binecuvîntat.



Păstraţi în inimi floarea ce se naşte,

Frumoasă, fragedă şi fără pată

Ca la sfîrşit s-o prezentaţi prin astre

L-Acela care pregăteşte o răsplată.