Poezie Răsărirea Poeziei

Simt, Doamne,-n mine-un vers se-ngână

Ca basmu-n sufletul de seară

Şi-n greutatea de ţărână

Apar aripi de primăvară.



Chemarea zărilor încântă

Fărădelegea neştiinţei,

Iar inima bălană cântă

Uluitoare apariţii.



Strâng ineditul ca odorul

Noroc ce mi s-a dat în viaţă,

Aleargă fără sine dorul

De la prefaţă la prefaţă.



Ţesând prin razele curate

Senine, mlădioase vise

Pierdu-i hotaru-a ce se poate

Şi ce-mi sunt încă interzise.



O pasăre s-a rupt din peşte -

A evoluţiei minune

Că existenţa îmi trosneşte

Cu orişicare-nţelepciune.



Statornicele metereze

Prinse-n banal beton de minte

Se prăbuşesc pe ipoteze

Lăsându-le fără cuvinte.



Învolburarea-nvârte fulgii

De nume, fapte şi soluţii,

Şi nu-nţeleg cine-o străpunge –

Triumf de tron ori revoluţii.



Neînţelept la ce mă doare,

Cunoscător la neştiute,

Îngenuncheat pentru o floare,

Cuceritor de pisc de munte,



Răsunător la stări de linişti,

Lin înspre fapte de tarabă

Împiedicându-mă prin mirişti

Păşesc fără probleme arbori.



Şuvoaiele lovesc în sânge,

Iar eu cu palmele prind fire;

Ceva mă-nalţă şi mă frânge

Mărindu-mi ochii de uimire.



Încerc să gem ca subjugaţii

Îngheboşindu-mă în jale,

Dar mă lovesc de constelaţii

Cu talpele-nglodate-n vale.



Neregula şi antilege

Mă risipesc cu-ncătuşare...

Dar cine poate înţelege

De unde slovele-mi vin oare?



Eu doar hapsân le prind, le-acapăr

Ţinându-le în piept grămadă

Apoi străbat prin ele teafăr

Ca ghiocelul prin zăpadă.



Din înălţimea răsăririi

Să văd uimit peste troiene

Cum încă-o parte de vorbire

Primăvăratic se aşterne.



S-au încurcat boboci cu poame,

Se-mpleticesc extaz cu geamăt...

Un vers se-nalţă-n mine, Doamne,

Şi eu ca frunza lui doar freamăt.