Poezie Vremea cercetarii

Ecl. 3.1,11 : „ Toate îşi au vremea lor, şi fiecare lucru de supt ceruri îşi are ceasul lui. Orice lucru El îl face frumos la vremea lui ...”





Creat-a Dumnezeu pământul şi cerul cu luminători,

Şi a creat El pentru noi şi timpul, ca să-nţelegem cât suntem de trecători.

Şi-a mai vrut Domnul să-nţelegem că tot ce se întâmplă pe pământ

Îşi are rostul doar la locul, şi-şi are rostul doar la vremea lui.

E-o anumită vreme când te naşti, e-o anumită vreme când să mori,

Şi amândou’-aceste vremi le rânduieşte Domnul pentru noi

E-o vreme când să suferi, bolnav în pat să fii, dar vine vindecarea la vremea ei, să ştii

E-o vreme când poţi râde, şi ştii ce-i fericirea, dar va veni şi o vreme când uiţi ce-i bucuria

E-o vreme hotărâtă de linişte şi pace, urmată de o vreme de haos şi război

E-o anumită vreme când vei putea sădi, e-o anumită vreme când planta va rodi

Şi nu poţi să culegi la vreme de sădit, cum nu poţi a sădi la vreme de rodit...



Şi astfel, orice lucru îşi are vremea lui, şi astfel, orice faptă este supusă timpului,

Şi dacă trece vremea şi lucrul n-ai făcut, degeaba te mai chinui, căci timpul a trecut...



Tot astfel, vine-o vreme când cercetat vei fi, când Domnul îţi va bate la uşa inimii...

Dacă-i auzi chemarea, să nu te-mpotriveşti, să ştii c-a venit timpul pe Domnul să-l primeşti

Dar de va trece clipa când Domnul îţi vorbeşte, şi tu, indiferent, pe lângă El vei trece,

Să ştii că negreşit, urmeaz’-o altă vreme, o vreme... de-mpietrire... când Îl vei auzi,

Dar nu-I mai poţi deschide larg uşa inimii...



Fii dar cu luare-aminte, şi cântăreşte bine, ca timpul să nu fugă în zbor pe lângă tine,

Ca să nu laşi să treacă momentul cercetării, şi tu, nepăsător, să nu răspunzi chemării...

Degeab’-apoi vei plânge şi har vei vrea să ai, căci timpul înapoi nu poţi să îl mai dai...