Poezie Golul dijn inima mea

Am rătăcit atâţia ani prin lume

Crezând că am destulă-nţelepciune

Crezând că sunt destul de împlinită,

Destul de mulţumită, fericită…

Dar totuşi, undeva-nlăuntrul meu

Era un gol lăsat de Dumnezeu

Un gol pe care îl ştiam,

Pe care numai aşteptam,

Să-l umplu cu iubire, dacă o găseam…

Şi-am căutat la oameni să găsesc

Nevoia de iubire să-mplinesc

Dar n-am găsit decât dezamăgire

Şi mult prea multă ne-mplinire

Şi ce-am să fac? m-am întrebat

Un’ să mai caut eu iubire?

Iubire să îmi torn în suflet? Unde oare?

Dar stai… căci iată… ca un susur blând,

O mână bate la o uşă… e uşa inimii… să o deschid?

Da, hai să-ncerc, mi-am zis,

Să aflu cine bate

La uşa inimii în miez de noapte?

Şi am deschis… şi iată-L

De-atâta timp mă aştepta …

El, Domnul, mă privise, mă veghea,

Şi Îşi dorea… ce mult dorea!

Să umple golul din inima mea…

Şi-am înţeles atunci că acel gol

Lăsat de Domnul înlăuntrul meu

Era de forma şi mărimea, de profunzimea şi-adâncimea

Iubirii Lui de Dumnezeu…

Dacă auzi şi tu că bate,

La uşa ta în miez de noapte,

Nu sta pe gânduri, nu mai aştepta,

Deschide-I şi pofteşte-L pe Domnul în inima ta,

Şi vei vedea cum viaţa toată

Va căpăta un sens, se va schimba,

Şi o nespusă fericire vei afla

Când Domnul îţi va da iubirea Sa.