Poezie În fapt de seară...

În fapt de seară...



În fapt de seară, înspre apus

Cu soarele splendid şi-aprins

De focu-i veşnic pe cer sus,

Când vezi cadru-i necuprins

Pe bolta albastră cum e-ntins

Spui: E frumos şi de nespus!



Când vezi măreaţa strălucire

A cerului, cu aspect feeric,

Acest tablou sapă-n gândire

Desoperind cum că-ntuneric

Afost odată, în chip himeric,

În spaţiul vast, fără omenire.



În fapt de seară-nspre amurg

Când stelele, încep să apară,

Când clipe-n linişte se scurg

Şi amintesc aşa,-ntr-o doară

De-o dimineaţă şi de-o seară,

Spre Creatorul, gânduri curg.



Spre Dumnezeul cel puternic

Ce-n forţa Lui cea creatoare,

A demonstrat că-I Vistiernic

La-atâtea lucruri de sub soare

Prin Dragostea Sa-ndurătoare

Ce-o simte sufletul cucernic.



În fapt de seară-nspre noapte

Când mii de stele-n strălucire,

În mii de voci-n mii de şoapte

Prin taine-n susur dau de ştire,

Ne spun de-a Domnului iubire,

Că s-a născut sub cifra şapte!



E cifra-ntreagă, a desăvârşirii

În Planul cel Sfânt de creaţie,

Privind, o altă lume, a iubirii

Cu scopul de-a-I da veneraţie,

Reprezentând prin explicaţie

Că ea e rod, sfânt al Gândirii.



Această lume-i lumea noastră,

Lumea nevrednică-n cercare

Care-a deschis noua fereastră

A neascultării prin amploare,

Căci s-a întins înspre pierzare

Şi-a murdărit Planeta albastră.



Totuşi, păcatul nu va fi veşnic!

Prin Planul sfânt de mântuire

Când timpu-a devenit prielnic,

Domnul Hristos, la îndeplinire

El l-a tradus,... prin răstignire

În spaţiul nostru cel vremelnic.



Flavius Laurian Duverna

24 februarie 2012