Poezie Un bob de rouă

Cum bobul de rouă lipit de petale

Se uită din negura plină de jale

Spre bolta albastră de peste abis,

Şi caută-n zare un soare, un vis...



Aşa îmi înalţ 'nspre Tine privirea,

Isuse Iubit, ca să-Ţi văd strălucirea,

Să prind din lumină crâmpeie de jar,

Şi-apoi să le dau tuturora în dar.



Mi-e dor de lumină, mi-e dor de cântare,

Aşa cum şi ranei i-e dor de-alinare,

Aşa cum suspinul aşteaptă tăcut

Pe faţa scuipată un dulce sărut.



Şi nu-s decât stropul căzut pe-o cicoare

Ce-a prins în lentilă o rază din soare;

În lumea în care nădejdile pier

Sunt lacrima tristă cu ochii spre Cer.



Mi-e dor de iubirea dintâi, de pe Munte,

Parfumul ei drag să-mi mai curgă pe frunte.

O, Doamne, păstrează-mi credinţa cu zel,

Să flutur voios al Iubirii drapel.



Mi-am prins suferinţa de bolta înaltă,

Şi plânsul de malul din partea Cealaltă;

Durerea cu Cerul senin mi-am legat

Şi-n lacrimă Soare am tot adunat.



Aştept doar un freamăt de şoaptă cerească

În Ţara minunilor să mă trezească,

Şi-n taină cu Domnul meu, Soare divin,

Să fiu contopit pe vecie deplin!