Poezie Eu privesc un măr de soi (1)

Eu privesc un măr de soi

Fără frunze cu crăci goale

Stă în frig şi stă în ploi

Şi-n a vîntului rafale.



Nu arată asa de bine

Nu-i vremea roadelor să facă

El asa smerit se ţine

Chiar de-i uscă câte-o cracă.



Numai neaua îl împodobeşte

Într-un alb fără cusur

Şi îl schimbă-n mod fireşte

Chiar în gerul cel mai dur.



Frumuseţea ce o are

Din exterior venită

E asa de trecătoare

Şi atâta de lipsită...



Este doar un alb ce vântul

Cu un suflu de răceală

Îi spulberă tot veşmântul

Şi-i lasă crenguţa goală.



Însă când vremea se schimbă

Şi apare primăvara

Cănd peste copaci adie

Vânturi calde-n toată ţara



Din interior îi iese

Frumuseţea adevărată

Florile cele alese

Şi dragostea cea mai curată.



Albul ideal din floare

Te pătrunde armonios

Ca un sunet de cântare

Ca un vânt plin de miros.



Şi se schimbă ca o oază

Mărul nostru cel de soi

Altă vreme îl lucrează

Şi-i aduce lucruri noi.



Frumuseţea adevărată

Zi de zi se conturează

Şi acum altfel arată

Creatorul îl lucrează.



Flori şi frunze laolaltă

Coroana i-o împodobesc

Cu căldură e lucrată

Şi cu harul cel ceresc.



Tot aşa şi-n adunare

Cănd răceala ne cuprinde

Se lucră altă lucrare

Şi Duhul incet se stinge.



De aceia cu căldură

Să lucrăm toţi în popor

Dragostea fără măsură

Să curgă ca un izvor.



Să înflăcărăm iar Duhul

Flacăra Lui să topească

Ghiaţa care ne desparte

Şi iubirea să ne-o crească.



Uite cum sântem şi noi

Cum e mărul cel de soi

Multe din exterior ni-s date

Bani şi case şi palate.



Astea ne împodobesc

Într-un chip cât mai firesc

Iar când vine vremea bună

Când vine a noastră cunună



Din interior lucrează

Duhul Sfănt care veghează

Frumuseţea El ne aduce

Şi-n credinţă ne conduce



La Cel cei plin de viaţă

La Omul Cel mai Frumos

Şi deodată stăm în faţa

Domnului Isus Hristos.