Poezie O lume!

O, lume de amar și chin

Și de păcat împovărată,

Neștiutori, în tine vin

Copii, ce nu știu ce-i așteaptă

Și nicidecum nu mai revin

Bătrânii încercați, ce pleacă...



Curg veacurile ca o apă,

Ca un pârâu învolburat

Din care nimeni nu se-adapă

Și totuși, toți s-au adăpat...

Și cercetându-l, toți se-nneacă…

De capăt, nimeni nu i-a dat!



Și totuși: Cineva, odată,

I-a pus hotare, L-a trasat...

Și apa lui curgea curată,

De raze blânde luminat...

Însă splendoarea-afost curmată

Curând de-Adamicul păcat...



Curg veacurile tulburate

De nebunia tuturor!

Gunoaiele nenumărate

Strângând în valurile lor

Vărsând pe toți și toate-n moarte

Deși aveau Izbăvitor!



Fiindcă Domnul S-a aruncat

În valurile-nvolburate

Să scoată la liman curat

Lumea ce plutea spre moarte...

Dar, prea puțini s-au agățat

De Adevăr și de Dreptate!



Din veci, de-asupra tuturor

E-un Soare veșnic și-o Dreptate.

Un Dumnezeu biruitor

Stăpân pe veacuri șe pe moarte

Conduce blând și iubitor

Istoria lumii mai departe.



Și veacuri multe, rând pe rând

Prin voia Lui, mai pot să treacă

Dar tu, ești astăzi înotând

Prin vremea-nvolburată…

Și Dumnezeu te cheamă blând

La viață eternă și curată!



Alege viața, să trăiești!

Nu sta în lume-un blestemat,

Să arzi în focul cel de veci,

Când Izbăvirea ți S-a dat

Și poți tu însuți să alegi

A fi-n veci binecuvântat!



Zaragoza/ 2011

de Ioan Hapca (Ionică)