Poezie Încredințare (1)

S-A AȘEZAT ÎN MINE O SFÂNTĂ-NCREDINȚARE



S-a așezat în mine o sfântă-ncredințare

Din clipa-n care Fiul venit-a să îmi dea,

La grelele-mi poveri, dorita ușurare

Și arme potrivite să-nving în lupta grea.



Am fost străpuns de zelul trăirilor supreme

Când am simțit fiorul cereștilor splendori

Și-am înțeles că Tatăl a vrut ca să mă cheme

În Țara Fericirii cu mult mai sus de nori.



De-atunci trăiesc prin harul ce mi-a atins ființa

Și-a pus-o-n armonie cu legi nepământești

Să nu mă mai doboare necazul, neputința

Să pot cânta cu patos: “Ce mare Doamne ești!”



Convingerea-mi formată în a credinței luptă

Îmi dă imbold pe cale, mă face fericit

Relația cu Cerul, nicicând, nu va fi ruptă

Căci sunt în Înfiere, de-a pururi, adâncit.



Știind ce răsplătire m-așteaptă-n veșnicie

Călătoresc spre zarea la care mult visez

Să pot să îmi mențin în scurta-mi pribegie

Credința confirmată în apa de botez.



George Cornici/ 17 Februarie, 20121