Poezie Decât să mă amărăsc

Decât să mă amărăsc



Doamne, cât mi-ar fi de greu

Dacă n-ai fi Tu cu mine!

Aş fi tristă tot mereu

Şi aş plânge cu suspine.



Pentru că privesc în jur

Şi văd numai nedreptate

Rele mult prea multe-ndur

Viclenii şi răutate .



Traiul pe acest pământ

S-a stricat atât de tare!

Nu mai avem nimic sfânt

Şi-ntunericul e mare.



Nu mai e nimic decent,

Minciuna e la rang mare,

Bunul-simţ e-acum absent,

Vedem doar destrăbălare.



Doamne, noi te-am obosit

Cu toate relele noastre,

Însă Tu ai ocrotit

Viaţa planetei albastre.



Căci aici, pe-acest pământ

Răsuna demult, odată,

Cor de îngeri, aducând

Vestea cea mai minunată:



“S-a născut Mântuitor!

El e Unicul ce poate

Să vă fie salvator

În eterna-I bunătate.”



Viaţa sfântă şi-a trăit

Ca şi om, în astă lume

Dar El nu ne-a osândit,

Ci a vrut să ne îndrume,



Să ne vindece de rău,

Să ne dea eliberare

Şi prin sfânt sângele Său

Să ne scape de pierzare.



Şi atunci era tot rea

Şi stricată omenirea

Dar El muri pentru ea

Să-i câştige mântuirea.



Azi, cu cât mai mult privesc

La lumea ce mă-nconjoara,

Cu atât mai mult doresc

În păcate să nu moară.



Decât să mă amărăsc

Că-n jurul meu toate-s rele,

Mai bine să Te slujesc

Cu toate forţele mele.



Decât să mă lamentez

Că nimic nu merge bine,

Vreau mai bine să lucrez,

Să Te-arăt lumii pe Tine.



Te rog, Doamne, să m-ajuţi

Să trăiesc în curăţie,

Să Te-arăt la cât mai mulţi

Şi să mă asemăn Ţie.