Poezie Indicatoare catre cer

Indicatoare spre cer

de Octavian Sarb

fetitei mele Iulia



2 Imparati 5:1-17.



A fost odata o fetita,

Ce din Israel se tragea,

Si-aceasta buna copilita,

In tari straine se pierdea.



Ea nu a fost risipitoare,

Pe-ai sai parinti nu i-a tradat,

Ci, i-a iubit, si-ascultatoare

A fost in casa, neancetat.



Dar a fost dusa in robie,

Caci neamul ei n-a ascultat

De Legamantul din pustie,

Ce Dumnezeu L-a decretat.



Poporu-ales pierdea in lupte,

Era infrant de cei pagani,

Caci nu dorea ca, sa asculte

De CEL ce i-a facut stapani,



Stapani peste pamanturi bune

Si peste neamuri de-orice fel,

Cand IAHWE, le era sfant Nume

Si nu se lepadau de EL.



Ea a platit cu libertatea,

Dar nu si-a pierdut credinta,

Printre straini si-a facut partea,

Caci a vazut ca suferinta,



Chiar, pe cei viteji atinge,

Ca omul este trecator,

Ca duhu-n ei, incet se stinge,

De nu gasesc un Salvator.



Astfel ca, rostind un nume,

O cale noua i-a deschis,

Celui bolnav, ce se supune

Cuvantului ce-i va fi zis.



Fetita-aceasta-ntruchipeaza

Pe omul bun si credincios,

Iubirea ei, pe multi salveaza,

Orientandu-i spre Hristos.



Dar noi, purtam, acum, in suflet,

Chipul CELUI Nevazut?

Pasii nostri, al nost` umblet,

Il intorc pe cel pierdut?



Fratii mei, acesta-i rostul:

Sa-i aducem la Isus,

Sa fim pregatiti de costul

Crucii ce-o avem de dus!



Raspanditi in asta lume,

Indicatoare catre cer,

Inscrise clar cu al SAU Nume,

Sa fim printre acei cei pier!



Baile Herculane 27 Oct. 2012