Poezie În ceas târziu (1)

Psalmul 129:23-24



În ceas târziu din noapte, înfiorat, spăşit,

Strig către Domnul slavei, privind spre infinit,

Mă cercetează Doamne, cunoaşte-mi inima,

Încearcă-mi firea, gândul şi vezi cărarea mea.



Priveşte cu-ndurare, de drumul mi-e greşit,

Îndreaptă-mă pe cale Tu, Domnul meu iubit,

Condu-mă pe cărarea ce duce către cer,

Plăcerile de-o clipă, azi sunt şi mâine pier.



Nimic nu-i desfătare aici pe-acest pământ,

Doar trudă şi sudoare şi goană după vânt,

Aducerea aminte şi răul de-ai păstra,

Cine-ar putea o, Doamne să stea în faţa Ta?



Nelegiuiri sunt multe şi amintiri ce dor,

La Tine e iertare; al dragostei fior,

Îmi dă încredinţarea că m-ai iertat Isus

Şi fiecare clipă mă-nalţă tot mai sus.



Am semănat cu lacrimi umblarea-mi pe pământ,

Culesu-am himere şi zborul meu s-a frânt,

Dar întâlnind Lumina-ntr-o zi, trăirea mea

Şi-a răstignit egoul, pe deal la Golgota.



A mai ţipat o clipă, atunci în început,

Dar mă gândesc o, Doamne, pe Tin´cât Te-a durut,

Să simţi atâta ură, respingere deplină,

Când Tu ne-ai dat viaţa, din viaţa Ta divină?



În dimineţi arzânde, privesc departe-n zări

Şi sper să văd Isuse cum te cobori pe nori,

Vino de mă veghează să fac doar voia Ta,

Cuvântul Tău mi-e Lege, acum şi pururea!



15/02/2012, Barcelona