Poezie Fiica lui Iefta (1)

Fiica lui Iefta

Judecători 11.





Când Israel nu ascultase,

L-a trecut Domnul prin necaz.

Dar tot în mila-I, ridicase

Dintre evrei, un om viteaz.



Însă l-au izgonit departe

Nu cei străini, ci fraţii lui,

Căci nu voiau să-i facă parte

Din moştenirea tatălui,



Că el avea o altă mamă

Ce n-avea cinste-ntre femei.

Şi-a plecat Iefta (c-aşa-l cheamă)

Şi-aşa s-a despărţit de ei.



Dar când venit-au vremuri grele

Şi amoniţii-i chinuiau,

Pe Iefta s-au gândit să-l cheme

Că alţi viteji nu mai erau.



Şi s-a-ntors Iefta. O armată

În mare grabă-a pregătit

Şi a pornit apoi să bată

Pe cei din neamul amonit



Ce-i asupreau fără-ncetare

Şi-i chinuiau sub jugul greu.

Iefta, avea credinţă mare

Şi s-a rugat lui Dumnezeu



Cerând izbândă-n greaua luptă

Ca să-i distrugă pe duşmani

Dar a promis că o s-aducă

Ofrandă, nu viţei, nici bani



Ci chiar un om, pe orişicine

La-ntoarcere-l va-ntâmpina

Ca să-i ureze doar de bine,

Sărbătorind victoria.



Acel om, va fi totdeauna

Prezent la uşa cortului

Şi viaţa îi va fi întruna

-'Nchinată numai Domnului.



Pentru că a avut credinţă

Şi Dumnezeu l-a ajutat;

I-a dat o mare biruinţă,

Pe amoniţi i-a alungat.



Iefta se-ntoarse-apoi acasă

Biruitor şi fericit

Şi se-ntreba cine-o să-i iasă

'Nainte? Nici nu s-a gândit



Că i-ar putea ieşi în cale

Singura fiică ce-o avea

Cu veselie, joc, chimvale...

Inima-n piept i se strângea



Apoi îşi rupse şi veşmântul

Căci îl lovi marea durere;

Cum să-mplinească jurământul?

De unde va lua putere



Pentru-a-mplini promisiunea

Ce a făcut-o Domnului?

Şi oare cum, din toată lumea

Să vină tocmai fiica lui?



Că n-avea alţi copii pe lume

Nici fii, nici fiice, doar pe ea!

O, Doamne! Cui i-ar putea spune

Toată durerea ce-o avea?



Dar fata, şi ea credincioasă,

Îi zise: "Nu te întrista,

Căci eu primi-voi bucuroasă

A-mplini juruinţa ta.



Cuvântul ce-ai rostit odată

Nu ezita a-l împlini

Că eu, mai binecuvântată

Decât aşa, n-aş putea fi.



Atât te rog: să îmi dai voie

Să plec pe munţi, cu fetele.

Altceva nu mai am nevoie.

Când m-oi întoarce, repede



Poţi să-mplinesti promisiunea

Ce ai făcut-o Domnului

Şi eu voi fi pe totdeauna

Cu viaţa, doar în slujba Lui."



Şi-aşa a fost. Iefta, dorinţa

Fiicei lui dragi, o împlini

Iar când s-a-ntors, şi juruinţa

Ce a făcut, o săvârşi.



Despre această întâmplare

S-a scris, ca şi noi să-nvăţăm

Că nicio jertfă nu-i prea mare

Şi Domnului putem să-i dăm



Pe-ai noştri dragi, chiar de ne doare

Că vor pleca de lângă noi.

Nu-i altă binecuvântare

Acum, şi-n vremea de apoi



Mai mare decât e aceasta:

Să fii în slujba Domnului,

Să-ţi dărui inima şi viaţa

Spre gloria şi slava Lui.



Căci cine viaţa îşi dedică

Pentru Hristos şi voia Sa,

Mai sus de fire se ridică

Şi nemurirea va avea.



Acest cuvânt, e-atât de bine

Să nu-l putem nicicând uita.

A zis Isus: "Când pentru Mine

-Ţi pierzi viaţa, o vei câştiga".