Poezie Femeile-au purtat solia

Femeile-au purtat solia



Matei 27:56-61; 28:5-7; Marcu 15:40,41; Luca 8:2,3,

Luca 23:27,28,55; Ioan19,20; Fapte 1:14



De pe pamântu-acesta mare

Mântuitorul şi-a chemat

Doar doi'şpe oameni în lucrare

Şi pe aceştia i-a-învăţat



Să ducă vestea mântuirii,

Iertării de orice păcat

Doar prin credinţă, ispăşirii

Dându-i un preţ nemăsurat:



Însuşi Hristos, murind pe cruce,

Mielul sfânt al lui Dumnezeu,

Iertare pentru toţi aduce

Şi izbăvire de cel rău.



Iar ucenicii-aşa facut-au,

Cum Domnul lor i-a învăţat.

Vestea iertării raspândit-au

Prin Domnul mort şi înviat.



La a apostolilor ceată

Citim că s-au adăugat

Femeile, care odată

Cu ucenicii au plecat



Ca să-l urmeze pe Mesia

Cel sfânt şi binecuvântat.

Şi ele au purtat solia

Răscumpărării din păcat



Şi l-au urmat din Galileea

Ca să-i slujească necurmat

Fie pe drumuri, în Iudeea,

Fie-n cetate ori în sat.



Ele-au lăsat totul de-o parte

Ca să-l slujească pe Isus

Şi l-au urmat şi mai departe,

Vieţile-n mâna Lui şi-au pus.



Întâia dintre uceniţe

A fost chiar mama lui Isus

Dând glas profundei ei credinţe

În Fiul cel trimis de sus.



Chiar de la prima Lui minune

Când apa-n vin a transformat

"Să faceţi tot ce vă va spune!"

Pe slujitori i-a îndemnat.



Acelaşi sfat ni-l dă şi nouă,

Celor din anii două mii.

Cu ea, mai erau încă două

Mironosiţe, tot Mării;



Una, Maria din Magdala

Din care dracii-a alungat

Şi alta, de la care boala

Domnul Isus a-ndepărtat.



L-au mai urmat din Galileea

Şi-alte femei care-i slujeau

Ioana, dar şi Salomeea

Îl ajutau cu ce puteau.



Şi multe altele veniră,

Pe care El le-a vindecat

De boli, şi-acestea îi slujiră

Căci l-au iubit şi l-au urmat.



Veşmântul fără cusătură

Pe care Domnul l-a purtat,

Tot uceniţele-l făcură,

Dar la Golgota i l-au luat



Ostaşii care-l răstigniră

Şi care l-au batjocorit

Între ei toţi îl împărţiră,

Chiar de cămaşă l-au lipsit.



Îl părăsiră toţi pe Domnul...

Chiar ucenicii au fugit!

Noi ştim cu toţi: aşa e omul,

Fuge, când teama l-a-încolţit!



Pe când păşea cu crucea-n spate,

Femeile doar l-au urmat

Şi să-l privească de departe

La Golgota, pe deal au stat.



Plângeau acolo de durere

Şi după El se tânguiau:

"Cum, El, care avea putere

Răbda atât?"-se întrebau.



De-amărăciune-şi băteau pieptul,

S-au tânguit şi au strigat

Când Domnul, bunul şi-nţeleptul

Învăţător, duhul şi-a dat.



Dar nici atunci nu-l părăsiră,

De lângă cruce nu s-au dus.

Ce se întâmplă urmăriră

Să vadă unde va fi pus



Trupul cel sfânt, dar fără viaţă

Al scumpului lor domn, Isus

Apoi,-n a doua dimineaţă

Şi la mormântul Lui s-au dus



Cu mirodenii, cu miresme

Să ungă trupul Domnului.

Credeau că nu le va fi lesne,

Căci la gura mormântului



Ştiau că e o piatră mare

Şi că mormântul e păzit.

Dar când ajuns-au, cu mirare

Văzură că e prăvălit



Pietroiul, e dat la o parte

Iară mormântul era gol!

Femeile, înspăimântate

Au mers să spună tuturor



Că trupul Domnului lipseşte,

Poate ştiu ei ce s-a-întâmplat.

Dar în grădină, le-întâlneşte

Isus Hristos, cel înviat!



Domnul le zise: "Nu vă temeţi!

Eu sunt, Isus, am înviat!

Nu staţi, ci la apostoli mergeţi,

Spuneţi-le ne-întârziat



Că-s viu şi că mă sui la Tatăl

Cel sfânt şi binecuvântat.

Iată că se-mplineşte totul

Aşa precum v-am învăţat!"



Şi vestea cea mai minunată

Ce pe pământ a răsunat

De uceniţe-a fost purtată

Întâi: "HRISTOS A ÎNVIAT!"



Şi noi, femeile creştine

Aceeaşi veste mare-avem:

"Hristos cel viu, Mirele vine!

Fiţi gata să-l întâmpinăm!"