Poezie Înmulţirea pâinilor (1)

Ioan 6: 1-15



Isus vorbea despre iubire

Mulţimile-L înconjurau

Era-n lucrarea de vestire

Vorbea de Dumnezeu şi mântuire

Iar oamenii îl îmbulzeau.



El le vorbise ziua-ntreagă

Şi pe bolnavi i-a vindecat

-”Doamne, lasă-i ca să meargă

Prin sate şi cătune, nu-i de şagă

Că sunt flămânzi şi este spre-nserat.



-”Daţi-le voi azi de mâncare”

Grăi-se Domnul către ucenici.

Vroia să facă acolo o lucrare

Ca să-nţeleagă-ndată fiecare

Că Domn e, peste mari şi mici!



-”Învăţătorule mulţimea este mare

Numai bărbaţi sunt vreo cinci mii

Ce să le dăm noi de mâncare?

Acuma ziua-i spre-nserare…

Merinde n-are decât un copil.



Sunt însă doar cinci pâinişoare

În traistă mai sunt şi doi peşti

Noi ştim Isuse că eşti mare

Dar ne-ntrebăm putea-vei oare

Mulţimea asta s-o hrăneşti?”



-”Aduceţi-Mi îndată acea merinde

Spuneţi mulţimii să se-aşeze jos”

Şi…. fără a pleca niciunde

Pivind peste mulţime cât cuprinde

A început a binecuvânta Hristos.



Şi-au împărţit mâncarea la mulţime

S-au săturat cu toţii cei cinci mii,

Că Cel ce poruncea, era din înălţime

Avea putere-n Duh şi profunzime

Era venit din cer din alte galaxii.



S-au strâns la urmă coşurile pline

Cu resturile ce-au rămas

Douăsprezece, dar umplute bine

Ca să cunoască orişicine

Ce poate-nfăptui cerescul Glas!



Uimiţi au fost cu toţii de minune

S-au săturat şi L-au slăvit atunci

Pe Cel care venise anume,

Ca să aducă pentru-ntreaga lume

O viaţă nouă şi a cerului porunci.



Zalau

10 februarie 2012