Poezie După psalmul 7

În Tine, Doamne, eu nădăjduiesc

Și viața-mi după pavăza-Ți e doară,

Că-n jurul meu, în traiul pământesc,

Atâta chin și plâns mă înconjoară.



Atâția oameni batjocoritori

Vreau nedreptăți să-ndemne și să facă,

Mascându-le șireți pe sub culori,

Păstrând fățărniciile în teacă.



Ei de la Tine, Doamne, se ascund

Pitindu-se-n palate și în case,

Dar cade-n a mormântului afund

Acel ce altui groapa o săpase.



Pe cel ce uneltește numai rău

Același rău îi cade lui pe creștet...

Din arcul încordat de Dumnezeu

Săgeata fără milă îi lovește.



Căci Domnul e judecătorul drept

Și-a cumpănit și judecă popoare,

Cu inima mea sinceră aștept

Dreptatea Lui să-mi facă cercetare.



Și dacă-mi va găsi minciuni în sân

Și rugăciuni pe buze ipocrite,

Lasă dușmanul să mă calce în

Pământ cu năzuințele stâlcite.



De va vedea cuvântul c-am întors

Cu rău nevinovaților din față

Să îmi rămână sufletul meu stors

Pe sub călcâie vrăjmășești o viață.



Aștept și sper în fața Ta supus

Cu duhul și rărunchii în lumine:

Eu cred că Tu vei judeca, Isus,

După dreptatea care este-n mine.



Credinței mele-adaugă puteri

Și toarnă-n setea mea pentru iubire

Eliberări și binecuvântări,

Salvare de la orice prigonire.



Căci Tu mi-ai fost o viață-ntreagă scut

Și m-ai ferit de-o cale prăpădită...

Tu, Doamne, mă cunoști din început

Căci orice clipă-n Tine-a fost trăită.