Poezie Monologul conştiinţei

Nu îmi zîmbi în văzul tuturor,

Nu încerca să-arăţi că ţii la mine.

Şi nu o face doar de dragul lor.

Ce sa-ntîmplat cu viaţa ta creştine?



Nu mă-nvăţa ce singur nu aplici.

Nu-mi spune-n vorbe de a ta credinţă.

Eşti păcătos, o ştii şi tu, ce zici?

Mai bine vii la El cu pocăinţă?!



Nu îmi zîmbi ca omul cel făţarnic,

O ştii doar că o faci din interes.

Nu-mi arăta că eşti din fire darnic

Cînd ştii şi tu că nu tu ai ales.



Nu mă-nvăţa cum să-i iubesc pe oameni,

Pe cine să-l cuprind şi să-l sărut,

Cînd să mă rog sau cînd pot spune: “Doamne”,

În ritm vioi sau liniştit să-I cînt.



Nu mă impune sa merg după tine,

O ştii şi singur că nu am s-o fac.

Isus e călăuza mea creştine.

Cînd o să-mi spună El, eu am să tac.



Nu îmi zîmbi cum o fac fariseii

Dar să fiu sincer eşti unul model,

Poţi să te iei de mînă cu ateii

Şi să porneşti chiar de acum spre cer.



Nu mă privi parcă nu m-ai cunoaşte

Sau nu ai înţelege ce am scris.

Te vrea păcatul, dragă, şi te paşte.

Eu te ascult atent, mai ai ceva de zis?

16.05.2010, 7:20