Poezie Psalm (3)

Scrisa de: -Ion_Marcel
Vizualizări: 41
Scrisa:
BBCode: [url=/poezie/id/4038-psalm-3]Psalm (3)[/url]

Ascultă-mă când strig, Stăpâne

Și dă-mi răspuns la ruga mea!

Te chem cu lacrimi și suspine,

O, vino! Ai milă de mine,

Ridică-mă din starea grea!



La Domnul, eu găsesc scăpare,

Căci mă iubește-așa cum sunt.

Mă scoate-n larg, din strâmtorare,

Dacă-am căzut pe-a Sa cărare,

El nu mă lasă-n drum, pierdut.



Să nu batjocoriți pe Sfântul,

Iubind deșertăciunea lumii.

Să nu vă-ncălcați Legământul,

Ci împliniți, citiți Cuvântul!

Nu-umblați pe căile minciunii!



Să știți că Domnul mă iubește

Și când Îl strig, mi-ascultă glasul.

De-n El te-ncrezi, te izbăvește

Și numai El te fericește,

Te luminează la tot pasul.



Tu-mi dai mai multă bucurie

Decât celor cu rod bogat.

Tu pace-mi dai și armonie,

Liniște-n cort și veselie!

Îți mulțumesc, Domn minunat!
SMS
Nu a fost notată încă!
Nu ai acces, deoarece nu ești autentificat!
Informații avantaje cont membru autentificat
Nu a primit aprecieri încă!
Apreciază - dezapreciază
Nu a fost comentată încă!
Nu ai acces, deoarece nu ești autentificat!
Informații avantaje cont membru autentificat
Distribuie pe: facebook | twitter | google | linkedin | myspace | email
Poezii >> Poezii, categoria Diverse >> Poezie Psalm (3) | Salvatorul.ro
meniu prim
Căci Cuvântul Domnului este adevărat, și toate lucrările Lui se împlinesc cu credincioșie. ( Psalmii 33:4 )