Poezie Totul pare…

Totul pare însă n-are

Nici putere, nici valoare,

Pentru a lumii vâltoare.

Toate lucrurile bune

Lumii i se par nebune

Și oricare nebunie

E-un prilej de veselie!

Care-i rostul, cine știe?!

Faci ce inima te-mbie

Căci, doar ai o veșnicie

Să-ți regreți orice prostie!

Sau, îți pare că n-o să fie

Judecată și mânie!



Când cedezi după păreri

Îți umpli viața de dureri,

De necazuri și-ncercări

Care te-ngrădesc ușor

Dacă-asculți de glasul lor.

Când te lași influențat

De părerea celuilat

Fără să fi cercetat

Ce-i bine și-adevărat,

Va fi vai de al tău cap!



Parcă-i greu de observant

Cum valoarea s-a schimbat

Și cum lumea pune preț

Doar pe ură și dispreț

Și pe lucruri pieritoare,

De moarte aducătoare.



Totul pare-a fi curat

Simplu și nevinovat

Însă, vei fi judecat

După tot ce-ai promovat,

Ai gândit și ai lucrat

Și după cum ai ascultat

De Cuvântul minunat

Care Dumnezeu L-a dat.



La lume dacă privești:

Pare rău când bine crești,...

Pare bine când te-oprești,...

Când nu ești...Pare că ești...

Ce ești, pare că nu ești...

Doar pare că păcătuiești

Chiar dacă-n păcat trăiești!

Parcă-ar fi niște povești

Slovele Dumnezeiești

Și nici nu vrei să le citești!



Cu ,,pare'' te otrăvești,

Cu ,,pare'' te amăgești

Și se ,,pare'' că trăiești...

Vezi...Și pare...Și te uimești...

Și pare că înnebunești...

Dacă na-i să te-adâncești

În Scripturi, să te hrănești;

Nici cum n-ai să reușești

Sufletul să-ți mântuiești

Dintre ,,pare-''le lumești!



Zaragoza 08/02/2012

de Ioan Hapca (Ionică)