Poezie Pastel de iarnă

Iarăşi ne crivăţă cu dinţii

Regina Iarnă jucăuş;

Mirese râd dalbul căinţei

Sunând podoabe de scoruş.



Ascunse trainic după case,

Pitindu-şi sufletul fricos

Cu-nfăţişările frumoase

Surâd linguşitor-duios.



Regina este albă toată,

Miresele-s albite tot,

Însă în beznă-ncrâncenată

Să iasă-n ochii lumii pot.



Eternului i-ntind clipita

Să-l prindă-a fi folositor

Când căprioara cu copita

Sparge-ngheţarea de izvor.



Triumfă corbi la răguşire

Berbelecându-se prin vânt,

Pălăvrăgind despre iubire

Că ei ar da-o pe pământ.



Pomii cu palme-ncovoiate

Bocesc, se vaietă în ger

Ridicând braţe degerate

Spre neîndurătorul cer.



E nemiloasa noapte-a iernii

Dreptate unde nu va fi

Şi fiecare cum şi-aşterne

Aşa şi se va odihni.



Dar toţi aşteaptă zile-n Soare

Ca-n ziua cerului de-azur

Să îşi agaţe mărţişoare

Şi să le-arate împrejur.



Adică: „Vezi cum primăvara

Am tânguit-o greu în piept

Şi ne rugam în toată seara

Cu suflet limpede, deştept.”



De fapt cu gloate, cu grămada

Şerpeşte-n umbre s-au pitit...



Spărgând cu viaţa lor zăpada

Doar ghiocei-au răsărit.



De-au ridicat în ceruri dorul

Prin rugi de viaţă şi de flori

Ca să revină Mărţişorul

Cu roşul-albului de zori.



S-aducă zile-mbobocite,

Înmuguririle de spini,

Iar peste inimi rebegite

Blagoslovire de lumini...



Pe când nevăduve-n oglindă

Chitesc podoabe sângerii

Visând hapsân cum o să vândă

Marfa în zile azurii.



Cu ochii lor de precupeţe

Socot de-acum arginţii grei

Ce-or zornăi-n taraba pieţii

Pentru-un buchet de ghiocei.