Poezie Am vrut, dar tu n-ai vrut...

Am vrut să vin cu tine

Acolo unde mergi

Să-ți dau ceva din pâine

Câte ceva din pești



Am vrut, dar tu n-ai vrut

Mi-ai spus că pâine ai

Și pește din belșug

Dar azi nu le mai ai



Am vrut să ți le dau

În dar pentru vecii

În preajma ta să stau

Să știi doar bucurii



Am vrut, dar tu n-ai vrut

Mi-ai spus că e mai bine

Cu lumea, ce ți-e scut

Dar azi ești doar ruine



Am vrut să-ți spun de cruce

Și de iertarea blândă

Ce te putea aduce

În turma Mea cea sfântă



Am vrut, dar tu n-ai vrut

Și m-ai respins mereu

Acum te simți urât

De propriul tău ,,eu,,



Am vrut să te-nsoțesc

În ceruri către Tatăl

Să-ți spun, că te ibesc

Ca Dânsul nu e altul



Am vrut, dar tu n-ai vrut

Să recunoști Altarul

Și astăzi ești doar mut

Necunoscut ți-e Harul



Am vrut să fii al Meu

Ferit de întristare

De traiul veșnic greu

Să-ți fiu o alinare



Am vrut, dar tu n-ai vrut...



Amin!