Poezie Marta şi Maria

Scrisa de: -Ion_Marcel
Vizualizări: 40
Scrisa:
BBCode: [url=/poezie/id/4070-marta-i-maria]Marta şi Maria[/url]

Marta şi Maria



Luca 10:38-42, Ioan 11:1-2







Când spre Ierusalim mergea

Iisus, cu ai săi ucenici

Trecu şi prin Betania

Şi au fost găzduiţi aici



De Marta, care-n casa sa

I-a invitat cu bucurie

Şi le slujea; Se străduia

Ca totu-n ordine să fie.



Însă Maria, sora sa,

Uitase parcă s-o ajute

Ea doar lângă Iisus stătea

Vorbirea-i dulce s-o asculte.



Căci El vorbea de Dumnezeu

Şi de iubirea Sa cea mare

Cum vrea să-l scape de cel rău

Pe orice om. Îi dă iertare



De vrea să iasă din păcat,

Domnul îl iartă şi-l ajută.

Un trai frumos îi va fi dat

Şi binecuvântare multă.



Era atâta de duios

Iisus, vorbind de îndurare,

Încât Maria stătea jos,

Lângă truditele-i picioare



Care-au umblat fără răgaz

Cutreierând cetăţi şi sate

Ca să aline-orice necaz

Şi să aducă sănătate.



Pe mulţi de demoni i-a scăpat,

La slăbănogi le-a dat putere,

Chiar pe leproşi i-a vindecat

Şi orbilor le-a dat vedere.



Chiar şi pe cei mai păcătoşi

Nu-i alunga de lângă Sine,

Voia să-i facă sănătoşi

La suflet, să le fie bine.



Chiar oamenii dispreţuiţi,

În ochii Lui, aveau valoare

Voia să-i vadă mântuiţi,

El tuturor le-a fost salvare.



De-aceea şi Maria sta

Uitând de toţi, chiar şi de sine,

Cuvintele i le sorbea.

Langă Iisus e-aşa de bine!



Parcă şi timpul sta în loc!

Aproape că se înserase

Şi ea nu s-a mişcat deloc,

Pe Marta singură-o lăsase



Cu treaba casei, fiindcă ştiţi

Că sunt atâtea nefăcute

Oaspeţi aleşi când găzduiţi.

Marta era-ntr-un vino-du-te!



Înspre Maria-şi arunca

Mereu, privirea rugătoare

Maria însă n-o vedea,

Ci parcă-şi aţintea mai tare



Ochii ei mari, înspre Iisus

Sorbind trăiri nemaiştiute.

Zadarnic Marta-încet i-a spus

Să meargă şi ea, s-o ajute.



Ea n-auzea, nici nu vedea

În jurul ei pe nimeni altul

Decât pe Domnul cum vorbea

De Dumnezeul prea înaltul.



Simţea că ar fi trebuit

Să meargă să-şi ajute sora

Să fie totul pregătit.

De cină chiar trecuse ora!



Dar cum să pleci?! Lângă Iisus

Doar a simţit că-i acceptată

Atunci, când mirul şi-a adus

Şi şi-a plecat fiinţa toată



În faţa Sa, când i-a spălat

Cu lacrimi sfintele-i picioare

Apoi cu părul le-a zvântat

Într-o profundă adorare.



Acelaşi val de mângâieri

Simţea cum de la Domnul curge

O viaţă nouă, noi puteri.

Şi-o dragoste atât de dulce



Parcă-i topise inima

Că nici nu auzise bine

Când sora Marta reproşa:

"Doamne, nu-ţi pasă şi de mine?



Iată că singură slujesc!

Zi-i dar Mariei să-mi ajute

Cina degrab' s-o pregătesc,

Sunt de făcut atât de multe!



Iisus spre Marta a privit

Şi glasu-i plin de bunătate

Şi de iubire, a rostit:

"O, Marta, te frământă toate



Şi mult prea mult te-ngrijorezi,

Când doar un lucru trebuieşte:

În Dumnezeu să te încrezi

Şi să faci doar ce El voieşte!



Maria, însă, şi-a ales

Partea cea bună, de-ascultare!

De faci şi tu ca ea ades',

Nu vei avea vreo tulburare!"



Dar să privim acum la noi,

Iubite, dragi surori creştine!

Când se adună trei sau doi

Şi ora de-nchinare vine,



Nu cumva oare ne-împărţim

Ca Marta, în multă slujire?

Şi nu cumva nu ne oprim

Din trudă, să-l slăvim pe Mire?



Noi ştim, multe-s de rezolvat,

Căci pe pământ e multă trudă.

Dar Domnului cin' s-a predat,

Se-opreşte, vocea să-i audă.



Chiar de sunt multe de făcut

Şi frământări şi-îngrijorare,

Să ştim că nu este pierdut

Timpul cât stăm în adunare,



În rugăciune, în citit

Şi în profundă meditare.

Cel ce veghează, e găsit

Ca sluga bună, în lucrare.























SMS
Nu a fost notată încă!
Nu ai acces, deoarece nu ești autentificat!
Informații avantaje cont membru autentificat
Nu a primit aprecieri încă!
Apreciază - dezapreciază
Nu a fost comentată încă!
Nu ai acces, deoarece nu ești autentificat!
Informații avantaje cont membru autentificat
Distribuie pe: facebook | twitter | google | linkedin | myspace | email
Poezii >> Poezii, categoria Diverse >> Poezie Marta şi Maria | Salvatorul.ro
meniu prim
Ferice de cei flămânzi și însetați după neprihănire, căci ei vnr fi săturaţi!