Poezie Cusca

Cusca



In sufletul ce s-a lasat doar praful,

Cine nu vrea sa-l scoata si n-are un tel,

Eu vad ca nu este dorinta de-a-nvinge

Motivat uneori de scopul din el.



Cu prinsori ce au evidenta lucrarea

De robie cladita sub steag de triumf,

Din cusca se zbate mereu intrebarea,

Cine e tare? si cum sa-l inving?



De mult sta si-asteapta sa intre acolo

Dupa acele zavoare stravechi,

Singurul ce stie sa schimbe fiinta

Celui ce striga strapuns in urechi.



Dar cere vointa si drept sa aduca

Un scut pentru aspre si grele poveri,

De i se deschide cu mare dorinta,

Sa scape, sa fie usurat de pareri.



De nu, ca leul se plimba prin cusca

Si cine-i de vina ca este asa?

Cand nu-i ascultare si ispita invinge,

Iar firea nu are ingradirea cu ea.



Sa lupte intruna sa faca schimbare

Numai cerescul Parinte mai poate,

Ca El e Stapanul ce partea isi cere,

Fiind Creatorul si control peste toate.



Doar El se apleaca sa scoata zavorul

Si are in Sine izvor de tarie.

Ce spulbera forta acelui cuprins

De mii de tenebre si-atata furie.



Doar El poate scoate, acesta-i raspunsul,

La jalea ce pune stapanire pe ea.

CE nu are directia, ca este invinsul

In orice mai cauta sa afle ceva.



Iar ca sa se vada, se are in vedere

O jertfa curata sa puna pe-altar.

Cu-ncredintarea, ca Domnul e-aproape

Si sigur asculta prin indurare si har.



Amin